Antena 3 CNN Actualitate Justiție Augustin Lazăr critică o posibilă contopire a DNA cu DIICOT. Ideea a fost lansată prima dată în 2016, de Raluca Prună

Augustin Lazăr critică o posibilă contopire a DNA cu DIICOT. Ideea a fost lansată prima dată în 2016, de Raluca Prună

 O eventuală decizie de adoptare a unei ordonanţe de urgenţă pentru contopirea DNA şi DIICOT ar reprezenta "o eroare fundamentală", a afirmat joi procurorul general, Augustin Lazăr. 

"Ar fi o eroare fundamentală din partea cuiva şi aici cred că nu ar mai fi vorba de o inabilitate, ci chiar de o altă strategie, dar care să nu fie de combatere a criminalităţii, ci probabil o strategie inversă", a declarat Augustin Lazăr, înainte de începerea şedinţei Consiliului Superior al Magistraturii.

În spațiul public au apărut, pe surse, informații conform cărora PSD ar vrea contopirea DNA și DIICOT. 

Ideea nu este tocmai una nouă, după ce în toamna anului 2016, fostul ministru al Justiției, Raluca Prună, vorbea despre această posibilitate, într-un orizont de timp mai lung.

"Am făcut din DIICOT, instituțional vorbind, exact ceea ce este și DNA-ul. Și am făcut asta în considerarea unei viziuni mai largi, întrucât, nu știu, este de presupus că în 10 ani, nu știu, într-un orizont de timp, pe termen lung de fapt, aceste structuri specializate probabil că vor fi reunite într-una singură. Rămâne de văzut cum evoluează societatea românească. (...) Un tip de Parchet Antimafia, care se ocupă și de corupție și de crimă organizată, dar repet, este un orizont pe un termen foarte lung" spunea Raluca Prună.

Subiecte în articol: Augustin Lazar DNA DIICOT Raluca Prună
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Klaus Iohannis iese la pensie. Postul său de profesor va fi scos la concurs