Antena 3 CNN Actualitate Imagini incredibile surprinse în timpul furtunii de joi, din București și Ilfov. Rafale cu puterea unui uragan au distrus totul în cale

Imagini incredibile surprinse în timpul furtunii de joi, din București și Ilfov. Rafale cu puterea unui uragan au distrus totul în cale

R.K., V.M.
1 minut de citit Publicat la 22:07 17 Iul 2025 Modificat la 20:47 15 Aug 2025
Furtuna puternică în București. Foto: Captură video

O furtună puternică a lovit, joi, Capitala și mai multe localități din județul Ilfov, aflate sub cod roșu de vijelie. Rafale de vânt de până la 120 de km/h au rupt copaci și au smuls acoperișuri. O femeie a fost ucisă în Otopeni, după ce bucăți din acoperișul blocului vecin s-au desprins și au lovit-o în locuința ei.

Furtuna, care a durat doar o jumătate de oră, a făcut ravagii: mai mulți copaci au fost smulși din rădăcini și doborâți pe străzi, iar bucăți din acoperișurile blocurilor au căzut peste mașini.

Imaginile surprinse arată puterea rafalelor de vânt.

În zona Aurel Vlaicu din București, vântul a rotit cu putere ușa rotativă a unei clădiri, în timp ce resturi luate de vijelie erau izbite de clădire.

Vijelia a lovit zona de nord a Capitalei. În Pipera vântul a bătut cu putere și mai mulți copaci au fost rupți. Furtuna s-a abătut și peste localitățile din Ilfov. 

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a confirmat la Antena 3 CNN că o femeie din Otopeni a fost ucisă de o bucată de acoperiș care a izbit-o în propria locuință. Alte două persoane din Sectorul 1 al Capitalei au fost rănite, de asemenea, în timpul furtunii. 

ANM a emis cod roșu pentru localități din mai multe județe pe tot parcursul zilei de joi. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole