Ameninţare pentru unii, oportunitate pentru alţii. Aşa este văzută acum inteligenţa artificială. Evoluţia uriaşă îi determină pe mulţi să creadă că vor rămâne fără locuri de muncă. Un studiu realizat de cea mai mare platformă de job-uri online, în parteneriat cu Antena Academy, arată că aproape jumătate dintre angajați vor avea nevoie de recalificare până în 2030, iar 60% deja iau în calcul să îşi schimbe profesia. Şi companiile încearcă să se adapteze tehnologiei şi să privească inteligența artificială ca pe un partener, nu ca pe un adversar.
Cu o viteză fulminantă, inteligența artificială devine parte din viața noastră profesională. Pe unii îi va da însă la o parte, dacă nu ştiu sau nu vor să se adapteze. În prezent, peste 67% dintre angajați nu sunt suficient de flexibili și manifestă rezistență la schimbare.
"Primul pas este conștientizarea faptului că teama nu ajută la nimic, ci doar ne ține blocați. Trebuie să conștientizăm faptul că inteligența artificială este aici să rămână — nu mai pleacă. Următorul pas firesc ar fi să vedem ce putem să facem și ce cursuri avem nevoie să urmăm pentru a dezvolta aceste abilități pe care nu le avem încă", a spus Raluca Dumitra, director de marketing la eJobs.
"Inteligenţa artificială nu face altceva decat sa potenteze ceea ce tu ai. E un asistent acolo, non stop pentru tine", a explicat Simona Nicolaescu, antreprenor şi trainer.
Inteligența artificială schimbă rapid regulile jocului pe piața muncii. Tocmai din acest motiv, 61% dintre angajați iau în calcul sa isi schimbe profesia. De asemenea, 53% dintre companii investesc deja în soluții AI, față de doar 14% anul trecut.
"Vedem deja că tot ce înseamnă zona de «digital skills» a trecut la «must have», iar în acest context devin importante abilitățile din zona umană: gândirea critică, creativitatea, reziliența. Nu sunt doar niște cuvinte, ci abilități esențiale pentru a rămâne relevanți în joburile pe care le facem", a adăugat Dumitra.
"Trebuie să înţelegem si să învăţăm cum putem impreună să exploatăm partile bune reglementând componenta etică, astfel încât oamenii să reuşească să se adapteze", a completat Adrian Mănuţiu, realizator Income şi analist economic.
Peste 77% dintre români ar accepta să facă schimbări doar pentru un salariu mai bun, aproape 44% pentru a se dezvolta profesional, iar sub o treime - din dorinţa de a fi promovaţi la actualul loc de muncă.
Tot omul rămane persoana principală, care se ajută de aceste tool-uri, pentru a putea să îşi amplifice sarcinile si să devină din ce în ce mai creativi", a subliniat Irina Raicu, CEO la Institut for Applied AI.
Antena Group și Antena Academy au organizat prima conferință despre cum inteligența artificială schimbă piața muncii, o inițiativă care continuă misiunea Antena Academy de a pregăti profesioniști adaptați la noile transformări din media și industriile conexe.