Antena 3 CNN › Emisiuni › Sfat de sănătate › Legătura dintre microbiom și imunitate. Ce rol au murăturile

Legătura dintre microbiom și imunitate. Ce rol au murăturile

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 12:19 21 Oct 2026 Modificat la 12:19 21 Oct 2026
Aproximativ 70-80% dintre celulele imunitare ale organismului se află la nivelul tractului digestiv. Foto: Getty Images

Microbiomul intestinal are un rol esențial în funcționarea sistemului imunitar. Aproximativ 70-80% dintre celulele imunitare ale organismului se află la nivelul tractului digestiv, iar alimentația, somnul, stresul și mișcarea pot influența echilibrul florei intestinale.

Medicul Ioana Berciu a explicat, la rubrica „Sfat de Sănătate” de la Antena 3 CNN, ce putem face pentru a ne menține imunitatea în sezonul rece și de ce este important să avem grijă de microbiomul intestinal.

Alimentația este unul dintre cei mai importanți factori care influențează echilibrul acestuia. Medicul recomandă o dietă echilibrată, bazată pe alimente naturale, cu un consum redus de produse ultraprocesate, zaharuri rafinate și prăjeli. Totodată, ea atrage atenția că stresul, sedentarismul și lipsa somnului pot afecta microbiomul.

„Murăturile fac parte din alimentele fermentate care au beneficii în ceea ce privește echilibrul microbiomului intestinal. Însă nu doar murăturile, ci aș menționa și fibrele”, a explicat Ioana Berciu.

Fibrele nu contribuie doar la reglarea tranzitului intestinal. Prin fermentarea lor de către microbiom se formează metaboliți care susțin funcția de barieră a intestinului și participă la reglarea răspunsului imun.

„Înseamnă că intestinul lasă să treacă doar ceea ce este benefic pentru organism și se comportă ca o barieră împotriva agenților patogeni și a toxinelor”, a explicat medicul, subliniind că produșii rezultați din metabolizarea fibrelor pot transmite semnale și către anumite celule imune.

Cum aflăm dacă avem un microbiom echilibrat

Există teste care pot analiza microbiomul intestinal, însă rezultatele trebuie interpretate cu atenție și în contextul stării generale de sănătate. Potrivit Ioanei Berciu, aceste investigații sunt recomandate de medic, deoarece rezultatul unui test, luat separat, nu oferă suficiente informații pentru o evaluare completă.

„Există tot felul de teste moderne și tot felul de analize pe care putem să le facem pentru a vedea dacă avem microbiom echilibrat, aș spune mai degrabă decât sănătos. Însă aceste analize, aceste teste specifice, cum ar fi testul de microbiom intestinal, este bine să fie făcute la recomandarea medicului și interpretate într-un context clinic”, a precizat aceasta.

Medicul a atras atenția și asupra rolului vitaminei D, precum și asupra importanței absorbției nutrienților pentru menținerea echilibrului organismului și funcționarea sistemului imunitar.

Cum introducem fibrele și alimentele fermentate în dietă

Pentru susținerea microbiomului, Ioana Berciu recomandă creșterea treptată a aportului de fibre, mai ales în cazul persoanelor care nu consumă în mod obișnuit astfel de alimente. Introducerea bruscă a unei cantități mari de fibre poate fi dificil de tolerat de unele persoane.

Alimentele fermentate pot contribui, de asemenea, la menținerea echilibrului microbian intestinal. Pe lângă murături, medicul menționează iaurtul, chefirul și alte produse fermentate.

Murături în oțet sau în saramură?

Pentru cei care vor să includă murături în alimentație, medicul recomandă variantele în sare, cu o atenție deosebită la cantitatea consumată.

„Murăturile în sare, dar atenție la aportul de sare. Da, murăturile în sare, însă mare atenție la aportul de sare, să nu depășim aportul de sare recomandat pe zi, mai ales la pacienții cardiovasculari”, a concluzionat Ioana Berciu.

Citește mai multe din Sfat de sănătate
» Citește mai multe din Sfat de sănătate
TOP articole