Antena 3 CNN Externe Ucrainenii au aruncat în aer un pod traversat de blindate rusești la Izium, anunță Kievul

Ucrainenii au aruncat în aer un pod traversat de blindate rusești la Izium, anunță Kievul

O unitate specială a armatei ucrainene a distrus un pod care era traversat de un convoi militar rusesc ce se îndrepta spre orașul Izium, în regiunea Harkov.

de Adrian Iclozan    |   

Anunțul a fost făcut joi de armata ucraineană și vine după ce oficiali ai Kievului au relatat despre lupte grele purtate la Izium în ultimele zile, în contextul în care forțele ruse încearcă se deplaseze spre Donbas din direcția orașului.

Potrivit anunțului, unitatea specială ucraineană a distrus podul cu o încărcătură explozivă, în timp ce era traversat de blindate Tiger și de camioane militare ruse.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

CNN menționează că nu a putut verifica independent informația dar amintește că în zilele de la începutul conflictului, forțele ucrainene au distrus un pod în regiunea Kiev, pentru a încetini trupele Moscovei.

Nexta_tv a publicat pe Twitter imagini cu ceea ce susține că reprezintă podul distrus de ucraineni la Izium.

Kievul a repetat în ultimele zile că se așteaptă la un atac de anvergură al forțelor ruse în Donbas, după eșecul înregistrat de militarii Moscovei în regiunea Kievului.

Subiecte în articol: Izium pod blindate Tiger Donbas
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Scandal monstru în Parlament: deputatul lovit în față de un fost ministru