Numărul adolescenților care încearcă să se angajeze înainte de împlinirea vârstei de 18 ani este în creștere semnificativă în România. Potrivit datelor publicate joi de eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din țară, aplicările candidaților cu vârste cuprinse între 16 și 17 ani au crescut cu 25% în primele luni ale acestui an comparativ cu aceeași perioadă din 2025. Tendința este una fără precedent, subliniază specialiștii.
În total, 50.000 de tineri din această categorie de vârstă au aplicat pentru locuri de muncă de la începutul anului și până în prezent. Dintre aceștia, 27.800 au fost candidați în vârstă de 17 ani, iar 22.200 au avut 16 ani, vârsta minimă legală pentru angajare în România.
Tendința este una fără precedent
Reprezentanții eJobs spun că, deși segmentul candidaților sub 18 ani rămâne cel mai mic din piața muncii, tendința este una fără precedent și indică o schimbare importantă de comportament.
„Chiar și cu această evoluție, candidații care au mai puțin de 18 ani rămân categoria care înregistrează cel mai mic număr de aplicări, ceea ce este firesc având în vedere că vorbim despre o grupă de vârstă foarte restrânsă. Însă, dincolo de acest aspect, faptul că asistăm la această creștere ne arată o schimbare de comportament fără precedent pe piața muncii – scade semnificativ vârsta primei angajări și crește numărul tinerilor care vor să înceapă să lucreze cât mai devreme”, a declarat Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.
Potrivit acesteia, motivele sunt atât de ordin financiar, cât și profesional.
„Pe de o parte, își doresc să nu mai depindă financiar de părinți, pe de altă parte au înțeles că experiența acumulată timpuriu le va fi utilă pe termen lung”, a explicat reprezentanta companiei.
Pentru ce joburi aplică adolescenții din România
Cele mai multe aplicări ale adolescenților au fost înregistrate pentru joburile din retail. Pe următoarele locuri se află turismul și industria alimentară, domenii care recrutează frecvent tineri fără experiență, mai ales în perioadele aglomerate din timpul verii și iernii.
Interes ridicat există și pentru locurile de muncă din servicii, producție, sport, beauty și spa, entertainment, precum și în call-center și BPO, sectoare care oferă numeroase poziții entry-level sau care nu solicită experiență profesională anterioară.
Datele eJobs arată și o tendință surprinzătoare: deși sunt încă elevi și nu au împlinit 18 ani, majoritatea caută locuri de muncă full-time. Aproximativ 36% dintre aplicări sunt pentru poziții part-time, în timp ce mai puțin de 5% vizează joburi sezoniere sau proiecte pe termen scurt.
„Nu au întotdeauna un comportament de aplicare țintit, iar asta se întâmplă din cauza lipsei de experiență, însă sunt dispuși să încerce aproape orice domeniu de activitate pentru a vedea care sunt joburile sau sectoarele cu care se potrivesc”, a mai spus Roxana Drăghici.
În ce orașe locuiesc cei mai activi candidați de 16-17 ani
Cei mai activi candidați din categoria 16-17 ani provin din București. Capitala este urmată de Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Timișoara, Iași, Sibiu și Bacău.
Spre deosebire de alte categorii de vârstă, adolescenții aplică foarte rar pentru joburi remote. Doar 5,3% dintre aplicările lor vizează locuri de muncă la distanță, cel mai redus procent dintre toate segmentele analizate de platforma de recrutare.
Specialiștii explică acest lucru prin faptul că tinerii sunt eligibili în principal pentru joburi care presupun prezență fizică la locul de muncă și activități practice.
„Asta se întâmplă în primul rând pentru că ei sunt eligibili, în cea mai mare parte a cazurilor, pentru joburi care presupun muncă fizică, ceea ce înseamnă că prezența la locul de muncă este obligatorie. În plus, la aceste vârste, nu au încă maturitatea și experiența necesare gestionării eficiente a timpului astfel încât să poată lucra de acasă”, a explicat Roxana Drăghici.
Tot vârsta redusă face ca interesul pentru joburile din străinătate să fie aproape inexistent în această categorie.
Ce salarii câștigă adolescenții în România
Reprezentanții eJobs amintesc și că legislația muncii impune reguli stricte pentru angajarea minorilor. Astfel, tinerii de 16 și 17 ani pot lucra cel mult șase ore pe zi și 30 de ore pe săptămână, nu au voie să lucreze în intervalul orar 20:00 – 06:00 și nici să efectueze ore suplimentare.
În ceea ce privește salariile, datele Salario, comparatorul salarial al eJobs, arată că adolescenții care se angajează full-time se pot aștepta la venituri nete cuprinse între 2.600 și 3.500 de lei pe lună. În cazul pozițiilor cu jumătate de normă, salariile pot coborî sub pragul de 2.500 de lei net.