Loredana Chimoiu este corespondent Antena 3 pentru judetele Dolj și Olt. Loredana activează în presa din România încă din anul 1991: revista Cartel, ziarul Ora (redactor sef adjunct), Gazeta de Sud, Mediafax, Tinerama, Jurnalul National, Ziua. Din 1996, Loredana Chimoiu este corespondent Antena 1, iar la Antena 3 lucrează încă de la deschiderea postului.
Locale
10 Aug, 10:07
Doi copii - o fetița de 3 ani și jumătate și un băiețel de 1 an - au căzut dintr-un carusel la Craiova, după ce figurina în care se aflau s-a rupt. Cei mici au scăpat cu răni uşoare.
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Calafat, după ce a vrut să îşi recucerească fosta iubită şi şi-a luat cu el un arsenal de arme, cătuşe şi chiar substanţe chimice periculoase.
Theo Matican s-a născut cu pareză cerebrală dar este campion mondial la ciclism. A urcat de 18 ori pe podiumurile internaționale, a terminat o facultate și este student la cea de-a doua.
Un tânăr de 20 de ani din Băilești a fost arestat după ce polițiștii au aflat că adusese din Italia un pistol cu câteva zeci de cartușe letale. Individul voia să folosească arma împotriva unor persoane cu care avusese o altercație.
Doi copii au fost răniți grav în orașul Corabia din județul Olt după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un alt autovehicul într-o intersecție. Unul dintre copii, o fetiță de 9 ani, se află în comă cu traumatism cranio-cerebral și toracic.
Un tânăr de 19 ani a fost snopit în bătaie de trei bărbați, între care un polițist de la Rutieră și un militar. S-a întâmplat în apropierea Paștelui, în județul, Olt, în urma unui conflict spontan. Iar dosarul a ajuns la Parchetul Militar.
Bărbatul care a încercat să răpească o fetiță dintr-un parc din Slatina și-ar fi agresat sexual victima înainte să fugă, spun anchetatorii. Aceștia l-au reținut pentru 24 de ore.
Este alertă în Slatina, după ce un bărbat ar fi încercat să răpească o fetiță de 8 ani, de la un loc de joacă. Acesta a ademenit-o pe copilă. Din fericire, minora a fost salvată la timp de sora ei care a văzut întreaga scenă și a început să țipe.
Doi pacienți infectaţi cu COVID au murit în două zile consecutive la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova (SCJU) în timp ce aşteptau să se elibereze un loc salvator la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă.
Actriţa Georgeta Luchian Tudor, soţia interpretului Tudor Gheorghe, a încetat din viaţă iar ultimele informaţii arată că femeia, în vârstă de 86 de ani, era infectată cu coronavirus.
Procesul în dosarul Caracal a ajuns la al patrulea termen. Familiile celor două fete răpite, Alexandra Măceșanu și Luzia Melencu, au fost din nou față în față cu Gheorghe Dincă în sala de judecată de la Tribunalul Olt. Pe lângă semnele de întrebare care continuă să existe în acest caz, au apărut și tensiuni între familiile fetelor dispărute și avocații acestora.
Directorul executiv al DSP Dolj a acordat ilegal stimulente de risc pentru COVID unor angajați care nu au avut nicio legătura cu pandemia. Suma se ridică la circa 2 miliarde de lei vechi şi de ea au beneficiat persoane care nu s-au deplasat în zone de risc.