Antena 3 Economic Auto Audi A5 Sportback a fost lansat în România (FOTO)

Audi A5 Sportback a fost lansat în România (FOTO)

17 Sep 2009   •   11:47
Audi A5 Sportback a fost lansat în România (FOTO)
Sursa foto: Audi
ANTENA3.RO - EXCLUSIV ONLINE // Audi a lansat în România noul A5 sportback, un automobil care oferă "emoţia şi eleganţa unui coupe, confortul oferit de o limuzină şi caracterul practic al unui break". Maşina a fost prezentată presei în cadrul unui eveniment organizat la Palatul Ghica. A5 Sportback va fi disponibil din septembrie, pentru preţuri ce pornesc de la 34.841 euro.

Formele A5 Sportback sunt deja familiare, ele fiind cele întâlnite la coupe-ul şi modelul cabrio ce poartă aceleaşi iniţiale. Diferenţa este făcută de adăugarea unui set de uşi şi de linia elegantă a spatelui. Coupé-ul cu cinci uşi are o înălţime mai mică cu 36 de milimetri faţă de modelul A4 Limuzină. Sportivitatea sa este scoasă în evidenţă prin consola frontală scurtă, ampatamentul lung, ecartamentul larg şi cele patru uşi fără cadru.



Habitaclul este spaţios şi oferă confort în cazul tuturor celor patru scaune. Volumul portbagajului, de 480 de litri, se apropie de cel al modelului A4 Avant. Prin rabaterea scaunelor din spate, acesta poate ajunge până la 980 de litri.

Pentru acest model sunt oferite şase motoare, egal împărţite: trei pe benzină şi trei ce folosesc motorina. Toate dispun de injecţie directă, şi îndeplinesc cerinţele normei antipoluare Euro 5. De asemenea, toate modelele sunt echipate cu un sistem care recuperează energia în timpul frânării şi decelerării şi o înmagazinează temporar în baterie.



Motoarele pe benzină, cel de doi litri, TFSI, ce dezvoltă o putere de 132 kW (180 cp) sau cel de 155 kW (211 cp) şi unitatea V6 de 3,2 litri, care dezvoltă o putere de 195 kW (265 cp) sunt echipate cu sistemul Audi valvelift care asigură controlul variabil al gradului de ridicare a supapelor. Tehnologia îmbunătăţeşte performanţele, reducând în acelaşi timp consumul de carburant.

Motorul 2.0 TDI dezvoltă o putere de 125 kW (170 cp) şi are un consum mediu de carburant de doar 5,2 litri la 100 km. Acesta vine cu sistemul start-stop, pentru eficientizarea consumului de carburant în traficul urban.


Celelalte două dieseluri sunt TDI-ul de 2,7 litri, care dezvoltă 140 kW (190 cp), şi cel 3.0 TDI, dotat cu transmisia S tronic, ce dezvoltă puterea de 176 kW (240 cp). De la jumătatea anului 2010 Audi va oferi în plus faţă de propulsoarele enumerate alte trei unităţi.

Cel mai puternic motor diesel este oferit împreună cu sistemul de tracţiune integrală permanentă quattro. Optional se poate dota si cu un diferenţial sport nou creat, care distribuie în mod variabil puterea către roţile din spate.


Drive select este sistemul oferit de Audi prin care şoferul poate modifica după cum doreşte viteza de reacţie a acceleraţiei, punctele de comutare ale sistemului de transmisie S tronic cu şapte trepte de viteză, alături de sporirea puterii asigurată de sistemul servodirecţiei servotronic, care este oferit ca dotare standard.

Dotările standard sunt, bineînţeles, bogate în cazul A5 Sportback. Printre acestea se numără jantele din aliaj de 17 inch, bancheta spate rabatabilă, sistemul automat de climatizare, volanul din piele şi sistem audio Concert cu slot pentru card SD, conexiune AUX-IN (indispensabilă pentru cei ce doresc să asculte muzica de pe propriul player), reglaj automat al volumului în funcţie de viteza de deplasare, 8 difuzoare pasive cu o putere totală de 80W.



La capitolul siguranţă, Audi A5 dispune de un nou ESP, sistemul de blocare electronică a diferenţialului fiind integrat la modelele cu tracţiune pe puntea faţă, pentru îmbunătăţirea dinamicii.

Opţional sunt oferite o serie de alte sisteme, printre care se numără Audi braking guard care utilizează tehnologia radar pentru a păstra distanţa de siguranţă faţă de automobilul din faţă, avertizează din timp şoferul cu privire la o posibilă coliziune şi îl asistă la frânare. Audi side assist utilizează, de asemenea, senzori radar care emit semnale acustice şi vizuale la schimbarea benzii. Audi lane assist foloseşte o cameră video pentru a ajuta şoferul să menţină automobilul pe banda de circulaţie.


Preţurile de lansare pentru noul Audi A5 Sportback pornesc de la 34.841 euro, pentru varianta 2.0 TFSI de 132 kW (180 CP) şi pot depăşi 50.374 euro în cazul variantei 3.0 TDI (240 cp) quattro S tronic, cu 7 trepte de viteză.



Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close