Antena 3 CNN Economic Auto Drumurile care leagă Constanţa de Capitală, la fel de aglomerate şi luni

Drumurile care leagă Constanţa de Capitală, la fel de aglomerate şi luni

Drumurile care leagă Constanţa de Capitală, la fel de aglomerate şi luni
Sursa foto: Trafic
20 Iul 2009   •   20:53


Turiştii care au plecat luni de la mare, în speranţa că scapă de aglomeraţia din trafic de duminică seara, s-au înşelat amarnic. Drumul dinspre Constanţa spre Capitală a fost mai aglomerat ca niciodată.

S-a mers bară la bară pentru că, pe lângă autoturisme, au circulat şi camioanele, care în week-end nu au avut voie pe şosele. Pe lângă ambuteiaje, şi căldura a pus la grea încercare răbdarea şoferilor.

Vremea frumoasă şi gândul că vor evita traficul de coşmar de la finalul week-endului i-au facut pe mulţi dintre cei care au petrecut sfârşitul de săptămână la malul mării să mai rămână o zi pe litoral. Luni dimineaţă, turiştii şi-au făcut bagajele şi au sperat să ajungă cât mai repede acasă. Ghinion însă! La ieşirea din Eforie Nord au dat peste coloane interminabile de maşini, care se mişcau cu viteza melcului.

Şoferii au fost nevoiţi să aştepte în trafic minute în şir. Drumul dintre Eforie Nord şi Constanţa, care se parcurge în mod normal în 10 minute, a durat chiar şi o oră. Doar ambulanţele au reuşit să răzbată prin aglomeraţie.

Poliţiştii spun că situaţia va reveni la normal zilele următoare, dar îi sfătuiesc pe şoferi să folosească rutele ocolitoare. Chiar dacă unele din variantele alternative sunt mai lungi, se poate evita aglomeraţia.

Antena 3



×
Subiecte în articol: trafic rutier Capitală litoral
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close