Antena 3 CNN Economic Auto Infotrafic. Un şofer a fugit de la locul accidentului, după ce a accidentat grav un bărbat

Infotrafic. Un şofer a fugit de la locul accidentului, după ce a accidentat grav un bărbat

Infotrafic. Un şofer a fugit de la locul accidentului, după ce a accidentat grav un bărbat
Sursa foto: Accident
07 Noi 2009   •   11:06

Neatenţia la volan face victime pe şosele. La Bacău, un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, după ce căruţa în care se afla a fost lovită in plin de o maşină. Se pare că de vină a fost şoferul care s-a urcat băut la volan. Un alt accident s-a produs vineri seară şi la Zalău, unde un şofer a lovit un autoturism, apoi s-a răsturnat cu maşina în mijlocul drumului. De această dată însă nu au existat victime.

Un grav accident, în care a fost implicată şi o căruţă, s-a petrecut vineri seară în apropierea comunei Nicolae Bălcescu din judeţul Bacău. Şoferul care a provocat accidentul a încercat să fugă, însă a fost prins de poliţişti. Bărbatul nu a vrut să recunoască că se urcase băut la volan.

Victima a fost transportată la spital în stare foarte gravă şi a fost operată. Medicii sunt încă rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire. Şoferul autoturismului s-a ales în schimb cu dosar penal pentru vătămare corporală şi părăsirea locului accidentului.

La Zalau, un şofer neatent a derapat şi s-a răsurnat cu maşina în mijlocul drumului, după ce a izbit din lateral un alt autoturism. Din fericire, şoferul şi cei trei pasageri au scăpat fără nicio zgârietură. Pompierii în schimb au intrat în alertă după ce maşina răsturnată a spart o conductă de gaze. Ei au reuşit să îndepărteze pericolul exploziei, după ce au scos bateria din maşina avariată.

Antena 3

×
Subiecte în articol: accident rutier
Parteneri
Directorul ANM, Elena Mateescu, anunţă când vine vara în România
x close