Antena 3 CNN Economic Auto Koenigsegg stabileste un record mondial: 0-300-0 km/h în câteva secunde

Koenigsegg stabileste un record mondial: 0-300-0 km/h în câteva secunde

Koenigsegg stabileste un record mondial: 0-300-0 km/h în câteva secunde
Sursa foto: Foto: Worldcarfans.com
01 Dec 2011   •   13:32

Cei care urmăresc Top Gear sunt deja familiarizați cu supermașina suedeză cu nume imposibil de pronunțat, una dintre cele mai rapide testate în cadrul emisiunii. Iar Koenigsegg tocmai a doborât un nou record, omologat oficial de cei de la Guiness. Astfel, automobilul sport a avut nevoie de doar 21,9 secunde pentru a accelera de la 0 la 300 de kilometri pe oră și pentru a ajunge apoi din nou la zero km/h, dovedind o stabilitate, accelerație și frânare demne de invidiat. 

”Cel mai rapid timp pentru o mașină de serie cu două locuri, care a parcurs 0-300-0 km/h in 21,9 secunde, a fost stabilit de Koenigsegg Agera R, condusă de Robert Serwanski, pe aeroportul Angelholm din Suedia”, se arată în comunicatul celor de la Guiness World Records.



Cursa record a avut loc pe circuitul privat al celor de la Koenigsegg, din Ängelholm, Suedia, într-un Koenigsegg Agera R standard. Mașina folosește un motor V8 twin-turbo de 5 litri, ce produce 1099 cp / 820 kW și un cuplu de 1200 Nm. Transmisia cu șapte trepte și dublu ambreiaj îi permite vehiculului de 1.330 kg să atingă viteze de până la 390 km/h.



”Am avut speranțe mari când ne-am propus să doborâm recordul. Dar rezultatul final a fost cu adevărat uimitor. Acesta este cel de-al patrulea record mondial al Koenigsegg din 2003 încoace, și arată angajamentul nostru continuu de a construi hipermașini ce depășesc așteptările”, a declarat Christian von Koenigsegg, într-un comunicat citat de Worldcarfans.com.

Iata și cifrele recordului:
0-300 km/h = 14.53 sec
300-0 km/h = 6.66 sec
0-300-0 km/h = 21.19 sec

 


×
Parteneri
Programul Rabla 2024 începe astăzi!
x close