România, ţara gropilor. Noi imagini cu starea drumurilor naţionale. Trimite şi materialul tău! (VIDEO)

18 Feb 2010   •   12:47
România, ţara gropilor. Noi imagini cu starea drumurilor naţionale. Trimite şi materialul tău! (VIDEO) drum national

Antena3.ro a publicat, în ultima perioadă, mai multe articole referitoare la gropile de pe drumurile naţionale. Acestea s-au bazat pe materialele video trimise de utilizatorii Videonews.ro care s-au plâns de starea deplorabilă în care află drumurile din România, inclusiv cele europene.

Nici nu este de mirare, în condiţiile în care lucrările de reparaţie sunt făcute de mântuială, aşa cum a recunoscut miercuri chiar primarul Capitalei, Sorin Oprescu. În cadrul unei întâlniri cu asfaltatorii, edilul a ticluit, împreună cu aceştia, un plan: îi urechează public pentru că nu au astupat la timp gropile din carosabil iar asfaltatorii işi văd liniştiţi de treabă. Teatrul ar trebui jucat o săptămână în faţa bucureştenilor care dau zilnic cu maşinile în gropi, timp suficient ca spiritele să se potolească.

Dacă crezi că se poate mai rău de atât şi în România pot exista situaţii şi mai rele decât cele de pe un drum european, dovedeşte acest lucru! Filmează şi trimite imaginile tale pe site-ul Videonews.ro

Un utilizator Videonews.ro a trimis noi imagini cu porţiunea de drum dintre Piteşti şi Câmpulung, care , aşa cum ne-am obişnuit, arată ca după bombardament. Potrivit acestuia, materialul video a fost realizat pe drumul naţional 73.

IMAGINI CU DRUMUL NAŢIONAL 73


?Nu se poate aşa ceva în 2010! Râd şi curcile de noi! Treziti-va oameni buni!? Acesta este mesajul care însoţeşte materialul video postat pe Videonews.ro .

Şoferii sunt nevoiţi să facă slalom printre gropi. În plus, ei circulă cu viteză redusă de frică să nu-şi strice maşinile. Mulţi dintre şoferi se întreabă de ce mai sunt obligaţi să plătească taxe. "Pentru ce platim rovinieta, ca să le creştem profitul celor care ne repară maşinile?"

AŞA ARATĂ DRUMUL NAŢIONAL 83



Antena3.ro



ExitPOLL
x close