Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Experimentul unui nutriționist. Cum crește glicemia în funcție de alimentele pe care le consumăm

Experimentul unui nutriționist. Cum crește glicemia în funcție de alimentele pe care le consumăm

Nutriționiștii atrag atenția că alimentele care conțin cantități ridicate de zahăr reprezintă atât un pericol pentru sănătate, cât și o cauză a creșterii în greutate, însă există anumite reguli care țin glicemia sub control.

Experimentul unui nutriționist. Cum crește glicemia în funcție de alimentele pe care le consumăm
Sursa foto: pixabay.com
de Redacția Antena 3 CNN    |    08 Mai 2023   •   09:10

În cazul unui regim alimentar bogat în produse care conțin mult zahăr, sodiu sau grăsimi nocive, organismul poate avea de suferit, fiind vorba despre valori mari ale tensiunii arteriale, dar și ale colesterolului.

Nutriționistul Roxana Radu a descoperit, în urma unui experiment, că obiceiul de a consuma dulcele după masă contribuie la păstrarea glicemiei în limite normale.

"Primul experiment pe care l-am făcut a fost dulcele pe stomacul gol. Am plecat de la o glicemie de 77 mg/dL și am ajuns la 157 mg/dL. Curba glicemică trebuie să fie cât mai aplatizată. Este important să nu secretăm foarte multă insulină.

Când am consumat aceeași cantitate de dulce, dar după masă, glicemia mea s-a menținut în limite normale. Glicemia noastră este direct răspunzătoare de depozitele de grăsime. Atunci când glicemia crește, depozitele de grăsime devin mai mari", a spus nutriționistul.

Citește și: Când e bine să călătorești într-o destinație exotică. Sfaturi pentru o vacanță lipsită de griji

În cazul adulților, valorile optime ale glicemiei, pe stomacul gol, sunt cuprinse între 70 și 100 mg/dL, iar după masă, ar trebui să ajungă la maxim 140 mg/dL.
Cu toate acestea, studiile efectuate pe nediabetici ne arată că este indicat să evităm creșterea nivelului de glucoză cu mai mult de 30 mg/dL.

Printre principalele simptome care apar atunci când atingem un vârf glicemic se numără setea crescută, urinările dese, oboseala, vederea înțețoșată, oboseala, amorțeala și furnicăturile la nivelul picioarelor sau al mâinilor.

Există însă un truc care ține glicemia sub control, chiar și atunci când mâncăm nesănătos.

"Dacă luăm o lingură de oțet cu 20 de minute înainte de masă, curba glicemică nu va mai fi la fel de abruptă, pentru că acidul acetic din oțet inactivează enzima care descompune carbohidrații.

Cei care nu pot consuma o linguriță de oțet, pot mânca o salată sau murături.", a explicat specialistul.

O creștere exagerată a glucozei din sânge înseamnă hiperglicemie și afectează frecvent persoanele care au diabet.

Frecvența de testare a nivelului glicemiei în sânge depinde de starea de sănătate a persoanei. 

În cazul celor sănătoși, până la vârsta de 45 de ani, nivelul glucozei din sânge se măsoară la recomandarea medicului.

După vârsta de 45 de ani, analiza se efectuează la fiecare trei ani.

×
Subiecte în articol: glicemie nutritie insulina
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close