Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Rețeta de parizer de casă care a cucerit internetul. Cum se prepară cel mai sănătos parizer

Rețeta de parizer de casă care a cucerit internetul. Cum se prepară cel mai sănătos parizer

Parizerul este unul dintre cele mai iubite alimente de români. Pe cât de celebru, pe atât de hulit din cauza ingredientelor nocive pe care le are în compoziție.

Rețeta de parizer de casă care a cucerit internetul. Cum se prepară cel mai sănătos parizer
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    20 Feb 2023   •   15:43

Există totuși o variantă prietenă cu sănătatea, care nu conține E-uri, potențiatori de gust, coloranți și alte substanțe periculoase. Ba dimpotrivă, este făcut doar din carne, legume și condimente naturale.

Singura mențiune este că nu-l găsești în supermarket, ci trebuie să-l faci în propria bucătărie. O româncă a descoperit rețeta și a împărtășit-o și cu noi, după ce a ajuns deja virală pe conturile de social media, înregistrând peste 15 milioane de vizualizări.

"Am fost șocată cum a ieșit prima dată parizerul, era prima mea încercare de parizer și când l-am scos din sticlă și l-am tăiat prima dată nu îmi venea să cred cât de bine arăta.", a spus Emilia Micu.

Astfel, parizerul de casă a ajuns să fie văzut de milioane de oameni. Mulți dintre ei l-au și încercat, rețeta ajungând să fie făcută chiar și de românii plecați în alte țări, care duc dorul mezelurilor tradiționale.

Ingrediente reţete parizer de casă

  • pui 1,7 kg;
  • două cepe;
  • usturoi;
  • morcovi;
  • 4-5 boabe de ienibahar;
  • câteva foi de dafin;
  • gelatină;
  • piper boabe și sare.

Primul pas este tranșarea puiului. Iar apoi, se adaugă toate ingredientele într-o oală și se pun la fiert pentru cel puțin 60 de minute.

"O să scot puiul și îl las să se răcească, ca să îl pot dezosa. Pun deoparte 300 de militri de supă, pentru că voi dizolva aici gelatina, trebuie să fie mai rece, rece sau călduță. Adaug gelatina în supă și o să stea cam 10 minute la hidratat, trebuie să citiți si instrucțiunile de pe pliculeț, pentru că diferă de la o firmă la alta.", a spus Emilia.

"După ce s-a răcit puiul, începe dezosarea. O să adaug și cele două cepe și morcovul. Puteți să le adaugăți sau să le eliminați, mie mi se pare puțin mai gustos parizerul dacă adaug și aceste legume. Puteți să lăsați și pielița atunci când dezosați puiul, dar recomand să eliminați zgârciurile.", a mai spus Emilia Micu.

Înainte să înceapă mixarea ingredientelor, Emilia adaugă gelatina și condimentele. "O să adaug jumătate din ea și mai adaug treptat. Trebuie adăugată sare suficientă, pentru că sarea se știe că dă gustul. Am aici și trei tipuri de boia – boia dulce, iute și afumată și neapărat usturoi, am adăugat aici cinci căței de usturoi ceva mai mari, neapărat și piper, dacă vă place și cimbru, puteți să adăugați și cimbru."

Deși se recoamndă folosirea unui robot foarte puternic, nu este obligatoriu. "Puteți să folosiți, dacă aveți un mixer mai mic, să îl puneți în mai multe tranșe și să amestecați după într-un bol mai mare, fiecare cu ce are, am văzut că lumea a folosit și blender vertical."

În timp ce se mixează, se adaugă și restul de gelatină, iar la final, pentru culoare, Emilia adaugă trei linguri de suc de sfeclă roșie. "Cam așa trebuie să fie textura, ușor lichidă, se pune pur și simplu în sticlă. Eu am folosit aici o sticlă de apă plată, la un litru și jumătate, să nu aibă un diametru foarte mare, să se poată tăia mai bine."

"Rezistă câteva zile în frigider, având în vedere că nu are conservanți, dar nu am apucat să fac un test până acum să văd exact câte zile durează, pentru că în general s-a mâncat foarte repede, dar nu recomand să fie ținut mai mult de 5-6-7 zile, cam așa.", a mai spus Emilia.

×
Subiecte în articol: parizer reteta
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close