Antena 3 CNN Emisiuni Numai de bine Alunițele, semnele unice de pe piele care pot ascunde pericole reale. Ce trebuie să știm și când să mergem la medic

Alunițele, semnele unice de pe piele care pot ascunde pericole reale. Ce trebuie să știm și când să mergem la medic

I.D.
1 minut de citit Publicat la 16:00 17 Mai 2025 Modificat la 16:00 17 Mai 2025
GettyImages-114574502
Apariția unor alunițe noi după vârsta de 25 de ani, mai ales în zone expuse la soare, pot fi semne de alarmă. FOTO: GETTY IMAGES

Alunițele sunt semne distinctive pe pielea noastră încă din copilărie. Unele sunt prezente de la naștere, altele apar mai târziu, iar în cele mai multe cazuri nu ne dau motive de îngrijorare. Totuși, dermatologii atrag atenția că modificările bruște de culoare, formă sau dimensiune, dar și apariția unor alunițe noi după vârsta de 25 de ani, mai ales în zone expuse la soare, pot fi semne de alarmă.

Fiecare dintre noi are, în medie, între 10 și 40 de alunițe. Deși par banale, ele sunt unice, asemenea amprentelor. Dr. Brigitta Mihai, medic dermatolog, explică faptul că alunițele pot avea diverse forme, culori și texturi: „Unele sunt plane, pigmentate, altele sunt ușor reliefate sau chiar conopidiforme. Există și formațiuni benigne vasculare, adesea confundate cu alunițele, așa-numitele 'alunițe roșii'.”

După vârsta adultă, apariția de noi alunițe nu mai este un proces natural. „Dincolo de 25 de ani, orice aluniță nou apărută este, în general, rezultatul expunerii la soare. Și tocmai acestea sunt cele care ne pot ridica semne de întrebare,” avertizează Dr. Mihai.

Persoanele cu mai mult de 50 de alunițe sunt mai expuse riscului de a dezvolta melanom, cea mai agresivă formă de cancer de piele. În România, peste 2.200 de cazuri de melanom sunt diagnosticate anual, iar aproximativ o treime dintre pacienți își pierd viața din cauza bolii.

Semnele unei alunițe periculoase sunt clare, dar adesea ignorate: asimetria, margini neregulate, culori multiple, diametrul mai mare de 6 mm și o evoluție rapidă în timp. „Sunt, de regulă, alunițele care nu seamănă cu celelalte. Așa-numita 'rățușcă cea urâtă' dintre toate”, explică medicul dermatolog.

Controlul dermatologic ar trebui efectuat anual, chiar și în lipsa simptomelor. „Verificăm fiecare zonă a corpului, inclusiv unghiile, scalpul, tălpile, palmele și zonele intime. Ne folosim de un dermatoscop, care ne ajută să identificăm din timp eventualele formațiuni suspecte,” spune Dr. Mihai.

Un mit frecvent întâlnit este cel conform căruia ruperea unei alunițe poate duce la cancer. „Este complet fals. O aluniță malignă nu devine periculoasă din cauza unui traumatism. Ea este deja modificată la nivel celular,” lămurește specialistul.

Pentru protecție, dermatologii recomandă folosirea zilnică a cremelor cu SPF 50, îmbrăcăminte lejeră și evitarea expunerii directe la soare între orele 11 și 16.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close