Concentrațiile de cocaină și ketamină din apele uzate din Europa au înregistrat o creștere semnificativă în 2025 comparativ cu 2024, arată informații publicate miercuri, citate de Agerpres.
Studiul asupra apelor uzate a fost realizat de EUDA, agenția specializată a Uniunii Europene în colaborare cu rețeaua de cercetători Score.
Conform sursei citate, dacă în ceea ce privește cocaina și ketamina trendul este ascendent, concentrațiile de MDMA, substanța activă din ecstasy, sunt în scădere.
Agenție UE: Consumul de droguri este generalizat și în continuă evoluție
"Cercetarea relevă un fenomen al consumului de droguri care este generalizat, variat și în continuă evoluție", a declarat Lorraine Nolan, directoarea EUDA.
Studiul a fost realizat prin prelevarea zilnică de probe de ape uzate municipale pe o perioadă de o săptămână, între martie și mai 2025, în zonele de captare ale stațiilor de epurare din 115 orașe din 25 de țări.
Dintre acestea, 23 de țări sunt din Uniunea Europeană, la care se adaugă Norvegia și Turcia.
Creșteri de 41% la ketamină și 22% la cocaină în apele uzate din țările în care trăiesc 72 de milioane de oameni
Eșantioanele sunt relevante pentru consumul de droguri la nivelul a 72 de milioane de oameni din statele respective.
Analizele arată că între 2024 și 2025 concentrația totală de ketamină a crescut cu aproape 41%, iar cele mai ridicate niveluri au fost observate în orașele belgiene, germane și olandeze.
În ceea ce privește cocaina, prezența acesteia în apele uzate a crescut, de asemenea, cu 22% în 2025, și rămâne ridicată în orașele din Europa de Vest și Europa de Sud.
Studiul nominalizează la acest capitol în special în Belgia, Spania și Olanda.
Analiza apelor reziduale permite, totodată, detectarea fluctuațiilor în consumul săptămânal de droguri.
În trei dintre patru orașe studiate, urmele de benzoilecgonină (principalul metabolit al cocainei) și de MDMA din apele uzate sunt mai ridicate în weekend, comparativ cu restul săptămânii.