Antena 3 CNN Externe Veste ȘOC anunțată de ministrul de Externe al Ungariei în privința graniței cu România. Când va fi instalat gardul

Veste ȘOC anunțată de ministrul de Externe al Ungariei în privința graniței cu România. Când va fi instalat gardul

Veste ȘOC anunțată de ministrul de Externe al Ungariei în privința graniței cu România. Când va fi instalat gardul
Sursa foto: Foto: pixabay.com
22 Mai 2017   •   21:22

Presiunea asupra graniţelor europene cauzată de migraţia ilegală se menţine la cote înalte, iar Ungaria analizează posibilitatea instalării unui gard de-a lungul frontierei dintre Ungaria şi România, a declarat, luni, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, notează MTI.

Potrivit datelor prezentate luni la Budapesta, peste 50.000 de imigranţi au pătruns ilegal în Italia în acest an, cu 47% mai mulţi decât în aceeaşi perioadă din 2016.

Peter Szijjarto a mai anunţat că numărul imigranţilor care au pătruns ilegal în România a crescut cu 70% în 2017, până la 1.054, comparativ cu situaţia de anul trecut.

Şeful diplomaţiei de la Budapesta a enumerat mai mulţi factori care ar juca un rol important în creşterea presiunii asupra graniţelor europene în lunile următoare.

"Acordul semnat de către Uniunea Europeană cu Turcia privind migraţia este fragil. Deşi Bruxelles-ul i-a cerut preşedintelui Turciei să contribuie la securitatea pe continent, liderii UE continuă să critice Turcia. Situaţia politică din Macedonia este instabilă şi este greu de văzut dacă noua conducere a ţării va putea sau va dori să menţină măsurile pentru protejarea frontierelor", a spus Szijjarto.

Ministrul ungar de Externe a criticat UE pentru că "a pus presiune" pe ţările care fie au rezolvat problema migraţiei prin implementarea unor măsuri de combatere a acesteia, fie au elaborat un concept pentru a le aborda.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: gard Ungaria granita România
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close