
O maimuță a provocat duminică o pană de curent în toată Sri Lanka, țară insulară din Asia de Sud, după ce a pătruns într-o centrală electrică, au anunțat autoritățile guvernamentale.
'O maimuță a intrat în contact cu transformatorul nostru de rețea, provocând un dezechilibru în sistem', a declarat reporterilor ministrul Energiei, Kumara Jayakody, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
Intruziunea a avut loc într-o suburbie sudică a capitalei Colombo, a precizat oficialul.
'Inginerii sunt pe teren și încearcă să restabilească serviciul cât mai curând posibil', a adăugat ministrul.
Oficialii au declarat că ar putea dura câteva ore până când energia electrică va fi restabilită în întreaga țară, însă unitățile medicale și stațiile de purificare a apei au fost considerate prioritare.
În vara anului 2022, când țara a intrat într-o criză economică, locuitorii din Sri Lanka au fost nevoiți să suporte întreruperi de curent timp de mai multe luni.
Benzinăriile au rămas fără benzină și motorină, centralele termice fiind nevoite să raționalizeze furnizarea de energie electrică timp de 13 ore pe zi.