Antena 3 CNN Externe Război în Siria. Regimul sirian denunţă "agresiunea barbară şi brutală" a Occidentului

Război în Siria. Regimul sirian denunţă "agresiunea barbară şi brutală" a Occidentului

Război în Siria. Regimul sirian denunţă "agresiunea barbară şi brutală" a Occidentului
Sursa foto: foto: Pixabay.com
14 Apr 2018   •   09:34

Regimul sirian a denunţat sâmbătă "agresiunea barbară şi brutală" a occidentalilor, după atacuri desfăşurate în cursul nopţii de SUA, Franţa şi Marea Britanie asupra unor baze militare, a relatat agenţia oficială siriană de presă SANA, preluată de AFP şi dpa.

Siria "condamnă în termenii cei mai fermi agresiunea SUA, Franţei şi Marii Britanii asupra Siriei, care constituie o încălcare flagrantă a dreptului internaţional", a spus o sursă din cadrul Ministerului de Externe sirian, citată de SANA.

Aceste atacuri au urmărit "să împiedice" o misiune a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), care urma să înceapă sâmbătă o anchetă la Douma privind un presupus atac chimic, conform SANA.

Sursa citată de SANA acuză Occidentul că încearcă astfel să îşi ascundă "minciunile".

Statele Unite au lansat, împreună cu Marea Britanie şi Franţa, atacuri asupra unor obiective în Siria, susţinând că au atacat în special unităţi de producţie de arme chimice de care, conform Occidentului, ar dispune regimul lui Bashar al-Assad.

Această operaţiune comună a avut loc la o săptămână după anunţul privind un atac chimic la Douma, în apropiere de Damasc, atribuit de Occident forţelor guvernamentale. Atacul ar fi făcut peste 40 de morţi.A

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: razboi in siria
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close