Antena 3 CNN Externe Se încing spiritele în Balcani: Serbia a ridicat gradul de alertă al forțelor armate și a acuzat provocări din Kosovo

Se încing spiritele în Balcani: Serbia a ridicat gradul de alertă al forțelor armate și a acuzat provocări din Kosovo

Serbia a depistat în spațiul său aerian drone lansate din Kosovo iar președintele Aleksandr Vucici a dispus activarea unui nivel mai ridicat de alertă al forțelor militare, pe fondul tensiunilor dintre Belgrad şi Priştina.

Se încing spiritele în Balcani: Serbia a ridicat gradul de alertă al forțelor armate și a acuzat provocări din Kosovo
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    02 Noi 2022   •   16:57

Miloş Vucevici, ministrul sârb al Apărării, a declarat, miercuri, că mai multe drone au pătruns în spațiul aerian sârb în ultimele trei zile, venind din Kosovo.

"Nu vă pot spune ale cui sunt aceste drone, dar vă pot spune că zburau dinspre teritoriul Kosovo", a precizat Vucevici, conform presei internaționale.

Președintele Aleksandr Vucici a ordonat "eliminarea" oricărei drone care intră în spațiul aerian al Serbiei și a crescut nivelul de alertă al armatei sârbe.

Guvernul de la Priştina a negat acuzațiile că ar trimite drone spre Serbia.

"Acest discurs este doar un pretext pentru suplimentarea trupelor sârbe de la frontieră, pentru a amplifica panica în rândul locuitorilor ambelor ţări", a declarat Armend Mehaj, ministrul kosovar al Apărării.

Serbia nu recunoaște independența fostei provincii Kosovo, proclamată în anul 2008.

Foto: tehnică militară a armatei sârbe pe aerodromul de la Batajnica, din apropiere de Belgrad, luna mai 2022

×
Subiecte în articol: Serbia drone Kosovo Aleksandr Vucici
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close