Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin semnalează că a luat o decizie privind republicile separatiste Donețk și Lugansk

Vladimir Putin semnalează că a luat o decizie privind republicile separatiste Donețk și Lugansk

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, consideră că proiectul Dumei de Stat privind recunoașterea independenței regiunilor ucrainene Lugansk și Doneţk nu respectă Acordul de la Minsk.

Vladimir Putin semnalează că a luat o decizie privind republicile separatiste Donețk și Lugansk
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Feb 2022   •   17:26

Un anunț în acest sens a fost făcut, miercuri, de Kremlin.

Proiectul votat marți îi cere lui Putin să recunoască "imediat" independența celor două așa-numite"republici populare", situate în estul Ucrainei și controlate de insurgenți rusofoni.

În presa internațională s-a speculat că, dacă președintele rus dă curs solicitării, decizia ar semnala crearea unui pretext la îndemână pentru a justifica, cu argumentele Moscovei, o intervenție militară în Ucraina.

Însă o decizie de respingere a documentului votat marți de Camera inferioară a Parlamentului de la Moscova ar putea fi un indicator al disponibilității de negociere a președintelui Putin.

"Președintele a primit solicitarea, a reacționat, a analizat-o. Însă a subliniat că recunoașterea Republicii Populare Lugansk şi a Republicii Populare Doneţk nu ar fi în conformitate cu Acordul de la Minsk. Aceasta este situația", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenția Tass.

Putin pledează cauza acordului de la Minsk

Întrebat care vor fi următorii pași procedurali în privința solicitării Dumei de Stat, Peskov a arătat că nu există reguli clare.

"Solicitarea Dumei de Stat este un semnal clar despre poziția deputaților și despre opiniile predominante ale cetățenilor. Cu toate acestea, președintele a evidențiat că este esențial să fie facilitată rezolvarea crizei din sud-estul Ucrainei şi că acest lucru trebuie realizat prin eforturi complete de aplicare a setului de măsuri convenite la Minsk. Președintele se va concentra în acest sens", a subliniat Dmitri Peskov.

Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului Rusiei, a aprobat marți o rezoluție prin care îi solicită președintelui Vladimir Putin recunoașterea "imediată" a independenței 'Republicilor Populare' Lugansk şi Doneţk, zone afectate din 2014 de un conflict militar între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenți proruși.

Marți, în conferința de presă susținută la Moscova alături de Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, Vladimir Putin a pledat pentru soluționarea conflictului separatist din estul Ucrainei "pe baza oportunităților oferite de Acordul de la Minsk".

El a denunțat, totodată, un pretins "genocid" în cele două zone controlate de separatiștii care se angajează, sporadic, în schimburi de focuri cu trupele Kievului.

SUA au avertizat Moscova să nu recunoască independența republicilor separatiste

Statele Unite au criticat prompt inițiativa legislativă a Dumei de Stat.

Recunoașterea independenței regiunilor separatiste "ar fi o încălcare flagrantă a dreptului internațional", a avertizat secretarul de Stat american, Antony Blinken.

Administrația de la Kiev şi insurgenții separatiști proruşi se acuză reciproc în mod frecvent de încălcarea armistițiului aflat în vigoare în regiunile ucrainene Doneţk şi Lugansk.

Bilanțul conflictului separatist izbucnit în 2014 în estul Ucrainei este de aproximativ 14.000 de morți.

Rusia este acuzată că le oferă susținere insurgenților separatiști, dar Moscova respinge acuzațiile.

×
Subiecte în articol: donetk Lugansk Vladimir Putin
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close