Antena 3 CNN High Tech Noile telefoane Samsung Galaxy S7, disponibile la vânzare în 50 de ţări

Noile telefoane Samsung Galaxy S7, disponibile la vânzare în 50 de ţări

Noile telefoane Samsung Galaxy S7, disponibile la vânzare în 50 de ţări
11 Mar 2016   •   13:16

Compania multinațională de tehnologie Samsung Electronics a lansat la vânzare, în premieră, noile smartphone-uri din gama superioară Galaxy S7 și S7 Edge, care vor fi disponibile, momentan, pentru consumatorii din 50 de țări, relatează agenția Agerpres.

Modelele Galaxy S7 și versiunea Edge, cu marginile curbate, au ajuns în rafturile magazinelor din Coreea de Sud, unde Samsung își are sediul, și, pe parcursul zilei, vor fi puse în vânzare în Uniunea Europeană, SUA, China și alte piețe, a precizat pentru EFE un purtător de cuvânt al companiei de la Seul.

Magazinele de telefonie mobilă din centrul Seulului sunt puțin mai aglomerate decât în mod obișnuit, dar fără cozi mari, și, în interior, modelul S7 este protagonistul, cu numeroase modele de probă, cartele, broșuri și chioșcuri promoționale.

În Coreea de Sud smartphone-ul a fost pus în vânzare la un preț de 836.000 woni (626 euro, 700 dolari), un preț de lansare ușor sub cel al predecesorului său, S6.

Conducerea Samsung Electronics, care este încrezătoare că noul său smartphone va depăși vânzările înregistrate de S6, a dat asigurări că rezervările făcute de clienți pentru S7 au fost mai mari față de cele înregistrate în urmă cu un an pentru modelul anterior, dar nu a dat cifre concrete.

Galaxy S7 are un ecran de 5,1 cm și structura convențională, în timp ce S7 Edge are 5,5 cm și marginile curbate.

×
Subiecte în articol: Samsung
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close