Antena 3 CNN High Tech Unul dintre cele mai performante telescoape din lume a fost inaugurat în Australia

Unul dintre cele mai performante telescoape din lume a fost inaugurat în Australia

Unul dintre cele mai performante telescoape din lume a fost inaugurat în Australia
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
07 Oct 2012   •   15:13

Australian Square Kilometre Array Pathfinder (ASKAP), unul dintre cele mai performante telescoape din lume, parte a celui mai mare proiect de radiotelescoape, a fost inaugurat, vineri, în deşertul din vestul Australiei, informează bbc.co.uk.
   
Australian Square Kilometre Array Pathfinder va studia originile Universului, fiind capabil să detecteze chiar şi cele mai slabe semnale care ar putea să indice prezenţa vieţii extraterestre. Oamenii de ştiinţă speră că noul telescop să aducă răspunsuri pentru câteva întrebări fundamentale despre Univers - cum a apărut acesta şi din ce motiv se află în expansiune. De asemenea, aparatul va căuta şi analiza găuri negre din Univers.
   
Telescopul are 36 de antene, cu un diametru de 12 metri fiecare, şi este localizat la Murchison Radio-Astronomy Observatory, la 315 kilometri la nord-est de Geraldton, în vestul Australiei.
   
Proiectul a costat 155 de milioane de dolari.
   
Profesorul John O'Sullivan, de la Australia's Commonwealth Scientific and Industrial Research Organisation, spune că, deşi radiotelescopul nu are dimensiuni mari, "este un instrument de monitorizare foarte foarte puternic, cu care se pot scruta originile galaxiilor".
   
Telescopul a fost instalat în deşert pentru a reduce interferenţele cu semnalele radio transmise de oameni.
   
ASKAP este parte a proiectului Square Kilometre Array (SKA), a cărui construcţie va debuta în 2016.
   
Viitorul supertelescop Square Kilometer Array (SKA), cel mai puternic radiotelescop din lume, va fi amplasat în Africa de Sud, Noua Zeelandă şi Australia, au anunţat membrii unui comitet de experţi, în mai, la Amsterdam.
   
Din consorţiul - care îşi are sediul în Marea Britanie - ce va construi acest telescop fac parte Canada, China, Germania, Italia, Olanda, Marea Britanie, Australia şi Africa de Sud.

×
Subiecte în articol: telescop Australia inaugurare radio
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close