Antena 3 CNN Life Cel mai iute ardei din lume, creat de cercetătorii români de la BRGV Buzău. Leguma irită pielea chiar și prin mănuși

Cel mai iute ardei din lume, creat de cercetătorii români de la BRGV Buzău. Leguma irită pielea chiar și prin mănuși

Cercetătorii de la Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău au creat cel mai iute ardei din lume. Întregul proces a durat peste 23 de ani.

Cel mai iute ardei din lume, creat de cercetătorii români de la BRGV Buzău. Leguma irită pielea chiar și prin mănuși
Sursa foto: pexels.com
de Roxana Mihăiescu    |    30 Oct 2023   •   09:48

Peste 1.000 de soiuri de ardei iute sunt în cercetare la Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău, de diferite forme, mărimi şi culori. Printre acestea se numără și un hibrid experimental, protejat prin coduri, care a fost desemnat cel mai iute, în cadrul unei conferinţe ştiinţifice desfăşurate în Australia. 

Leguma este atât de puternică, încât irită pielea chiar și prin mănuși.

Citește și: România ar putea produce un nou tip de asfalt revoluționar care va crește rezistența șoselelor

Ardeiul buzoian a depășit recordul de iuțime al soiului american Carolina Reaper

Deși are un aspect normal, odată ce este tăiat elimină un gaz atât de puternic, încât provoacă lăcrimare și strănut. Dacă semințele sunt atinse cu mâna neprotejată, duce la usturimi extrem de puternice. 

Ardeiul buzoian, cunoscut sub codul L 13A, a reușit să depășească cu succes recordul de iuțime al soiului american Carolina Reaper. 

Potrivit cercetătorilor, nivelul de iuțime al ardeiului are o legătură directă cu concentrația de capsaicină, care, conform studiilor, prezintă multiple beneficii pentru sănătate, inclusiv reducerea durerii, îmbunătățirea sănătății cardiovasculare și capacitatea de prevenire a cancerului.

”Vorbim de ardei foarte iute, cu o concentrație de capsaicină de peste 2,4 milioane de unități pe scara Scoville. El a fost prezentat la Congresul mondial de horticultură din 2014, de la Brisbane, Australia. Până în prezent, el nu a fost întrecut de nicio altă creație în rapoartele științifice”, declară Costel Vânătoru, directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău, notează Adevărul. 

 O astfel de varietate de ardei este folosită în industria farmaceutică și la fabricarea spray-urilor cu gaze lacrimogene.

”Conținutul atât de mare de capsaicină este atât de agresiv încât îl putem simți inclusiv prin piele, în ochi, și acesta se degajă efectiv în aer. Atunci necesită echipament de protecție, pentru a ne putea proteja pielea, ochii, de iritația acestui conținut extrem de ridicat de capsaicină”, spune Bianca Mușat, cercetător științific Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău, potrivit sursei citate. 

Ardeiul iute de Buzău face parte din familia Capsicum și se regăsește într-o varietate impresionantă de culori, forme și dimensiuni, fiind atât ascuțit cât și bont, cu lungimi cuprinse între un centimetru și peste zece centimetri, de culoare galben, verde, portocaliu, roșu sau brun. 

×
Subiecte în articol: ardei iute cercetatori BRGV Buzău leguma
Parteneri
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă
x close