Antena 3 CNN Life Știinţă Aparatul care va revoluţiona lumea fotografiei. Realizează imagini cu rezoluţie de 50 de gigapixeli

Aparatul care va revoluţiona lumea fotografiei. Realizează imagini cu rezoluţie de 50 de gigapixeli

Aparatul care va revoluţiona lumea fotografiei. Realizează imagini cu rezoluţie de 50 de gigapixeli
Sursa foto: Foto: Duke University Imaging and Spectroscopy Program
22 Iun 2012   •   09:04

O echipă de ingineri americani a creat camera foto cu cea mai mare rezoluţie de până acum. Prototipul, numit AWARE2, este capabil să facă fotografii cu rezoluţie de până la 50 de gigapixeli (echivalentul a 50.000 de megapixeli), potrivit echipei de ingineri ai Universităţii Duke din Carolina de Nord, SUA.

Aparatul a fost realizat prin sincronizarea a 98 de camere foto mai mici într-una singură. Cel mai probabil, super-camera foto va fi folosită în scopuri militare.

Fiecare dintre microcamere captează o mică parte din imagine, un computer special „lipeşte” apoi imaginile într-una gigantică. În multe cazuri, camera poate să capteze lucruri pe care omul nici nu le vede, observându-le ulterior în fotografiile făcute”, a explicat inginerul David Brady, citat de BBC News.

Majoritatea aparatelor foto de pe piaţă pot realiza fotografii cu rezoluţie începând de la 8 şi până la 40 de megapixeli.

Camera este voluminoasă şi măsoară 75 de centimetri în lungime, 75 de centimentri în lăţime şi 50 de centimetri în adâncime. Potrivit oamenilor de ştiinţă, dimensiunile aparatului vor fi reduse în scurt timp astfel încât acesta să poată fi folosit şi de publicul larg.



×
Subiecte în articol: fotografie camera foto aparat foto
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close