Pe 21 noiembrie 2021, Beatriz Flamini a coborât într-o peșteră din sudul Spaniei cu un plan neobișnuit: să rămână acolo singură timp de 500 de zile. Nu voia să știe ce se întâmplă în lume, nu voia să vorbească cu nimeni și nici măcar nu accepta să fie anunțată dacă apărea o tragedie în familie. Experiența făcea parte dintr-un proiect menit să arate cum reacționează corpul și mintea umană la izolarea prelungită, potrivit NPR.
Când a revenit la suprafață, în aprilie 2023, prima sa întrebare a fost cât se poate de simplă: cine dă berea?
Alpinista spaniolă avea 48 de ani când a intrat în peștera din regiunea Granada. A ieșit la 50 de ani, după ce petrecuse aproape un an și jumătate la aproximativ 70 de metri sub pământ, monitorizată de la distanță de o echipă de cercetători.
La ieșire, și-a îmbrățișat susținătorii, s-a întâlnit cu medicii și a stat de vorbă cu jurnaliștii care o așteptau. Spunea că își dorea o băutură și un duș, dar mărturisea și ceva neașteptat: ar mai fi putut rămâne în peșteră.
„Dormeam, sau cel puțin ațipeam, când au venit să mă ia. Am crezut că s-a întâmplat ceva. Am întrebat: «Deja? Nu se poate!» Nu terminasem cartea”, a povestit ea, potrivit publicației The Guardian.
Citise deja 60 de cărți.
Zilele în care timpul și-a pierdut sensul
La început, Beatriz Flamini încerca să-și organizeze timpul. Citea, desena, făcea exerciții fizice, împletea căciuli din lână și se filma cu două camere GoPro. Treptat, însă, a pierdut complet șirul zilelor.
După aproximativ două luni, pierduse total noțiunea timpului. Când a fost anunțată că experimentul s-a încheiat, credea că trecuseră doar 160 sau 170 de zile, deși petrecuse deja în subteran aproape întreaga perioadă stabilită.
Nu avea acces la știri și nu știa ce se întâmpla în afara peșterii. În timp ce ea își continua rutina, lumea trecea prin evenimente majore, de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia până la moartea reginei Elisabeta a II-a.
Pentru Flamini, însă, timpul se oprise undeva în 2021.
Când a ieșit la lumină, purtând ochelari de soare, a fost întrebată cum se simțea după această experiență. Răspunsul ei a spus multe despre felul în care privise provocarea.
„Cum te-ai simți dacă ai avea un vis și l-ai împlini? Ai ieși plângând?”, a întrebat ea.
Sportiva a descris cele 500 de zile drept o experiență extraordinară și a spus că nu luase niciodată în calcul să renunțe apăsând butonul de panică.
„De fapt, nu voiam să ies”, a mărturisit ea.
Mâncarea îi era lăsată într-un loc special
Deși era singură, Beatriz nu a fost complet lipsită de sprijin. O echipă de cercetători de la universitățile din Almería, Granada și Murcia îi urmărea experiența de la distanță și ținea legătura cu ea printr-un sistem de mesagerie cu funcții limitate.
Proviziile îi erau lăsate într-un punct de colectare, de unde erau ridicate și deșeurile. Printre alimente se aflau ouă proaspete și avocado, mici bucurii într-o viață în care contactul cu exteriorul era redus la minimum.
„Îmi lăsam ofrandele acolo, ca pentru zei, iar zeii îmi lăsau mâncare”, a povestit Flamini.
Înainte de a coborî în peșteră, le ceruse organizatorilor să nu o contacteze indiferent de ceea ce s-ar fi întâmplat, nici măcar în cazul morții unui membru al familiei.
„Dacă am stabilit că nu comunicăm, atunci nu comunicăm, indiferent de circumstanțe”, explica ea, potrivit NBC News.
Cei apropiați știau cât de importantă era această regulă și i-au respectat dorința.
Experimentul nu a fost lipsit de probleme. În jurul celei de-a 300-a zile, o defecțiune tehnică a obligat-o să părăsească temporar peștera. A petrecut opt zile într-un cort, fără să ia legătura cu alte persoane, apoi s-a întors în subteran pentru a continua provocarea.
A avut halucinații, dar a învățat să trăiască în singurătate
Lipsa contactului cu alte persoane a adus și momente dificile. Flamini a povestit că a avut halucinații auditive și că, la un moment dat, o invazie de muște i-a transformat șederea într-o experiență greu de suportat.
A existat însă și o parte pe care a descris-o drept frumoasă. Singurătatea i-a oferit timp să-și observe emoțiile și să se concentreze asupra lucrurilor pe care le făcea în fiecare zi.
Nu vorbea cu voce tare, cu excepția momentelor în care înregistra videoclipuri. În schimb, purta conversații în minte și spune că a ajuns să se înțeleagă foarte bine cu ea însăși.
„Eram acolo unde îmi doream să fiu și m-am dedicat acestui lucru”, a explicat ea pentru The Guardian.
Concentrarea era esențială. Într-un spațiu subteran, o simplă accidentare ar fi putut pune capăt experimentului. De aceea, încerca să rămână atentă la fiecare mișcare și să nu se lase distrasă.
„Dacă îmi pierd atenția, îmi pot scrânti glezna. Mă pot răni. Totul s-ar termina și ar trebui să mă scoată de acolo. Iar eu nu vreau asta”, povestea sportiva.
Ce au vrut cercetătorii să afle din experiment
Experiența lui Beatriz Flamini a făcut parte din proiectul „Timecave”, conceput pentru a studia efectele izolării îndelungate în subteran. Ideea i-a aparținut chiar sportivei, care a propus experimentul unei companii spaniole de producție.
Psihologi, cercetători, antrenori și speologi au urmărit înregistrările realizate de aceasta pentru a-i evalua starea fizică și psihică.
În paralel, cercetători din universități spaniole și specialiști de la o clinică de somn din Madrid au analizat datele pentru a înțelege mai bine cum influențează izolarea percepția timpului și ritmul circadian, mecanismul biologic care reglează ciclul somn-veghe.
Experimentul a oferit ocazia de a observa ce se întâmplă atunci când o persoană este privată pentru o perioadă foarte lungă de reperele sociale și temporale obișnuite.
După ieșirea din peșteră, Beatriz Flamini a spus că urma să continue colaborarea cu medicii pentru evaluarea efectelor acestei experiențe. Apoi, intenționa să se întoarcă la ceea ce făcuse înainte de provocare: alpinismul și explorarea peșterilor.
După 500 de zile petrecute sub pământ, nu își dorea să renunțe la aventură. Doar că, de data aceasta, lumea pe care urma să o redescopere era cea de la suprafață.
