Antena 3 CNN Politică Mircea Abrudean, la întâlnirea cu Igor Grosu: România rămâne un partener apropiat și solidar pentru Republica Moldova

Mircea Abrudean, la întâlnirea cu Igor Grosu: România rămâne un partener apropiat și solidar pentru Republica Moldova

Andrei Paraschiv
1 minut de citit Publicat la 14:55 12 Iul 2025 Modificat la 14:55 12 Iul 2025
Președintele Senatului, Mircea Abrudean
Președintele Senatului, Mircea Abrudean. Foto: Agerpres

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a avut sâmbătă o întâlnire oficială cu Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, în cadrul căreia au fost reafirmate relațiile foarte apropiate dintre București și Chișinău, precum și sprijinul ferm al României pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Potrivit unui comunicat al Senatului României, discuțiile au subliniat caracterul privilegiat și strategic al relației bilaterale dintre România și Republica Moldova, fundamentată pe legături istorice, culturale și valori europene comune.

În contextul alegerilor parlamentare care vor avea loc dincolo de Prut pe data de 28 septembrie, Mircea Abrudean a punctat importanța acestui moment pentru viitorul democratic și european al basarabenilor.

"Alegerile parlamentare din Republica Moldova, programate pentru luna septembrie, reprezintă un moment-cheie pentru destinul pro-european al românilor de peste Prut", a declarat șeful Senatului României, subliniind totodată necesitatea consolidării instituțiilor democratice și a continuării parcursului de reforme în Republica Moldova. 

Abrudean a reiterat sprijinul ferm al României pentru autoritățile de la Chișinău în apărarea democrației și a obiectivelor strategice ale țării.

"România rămâne un partener apropiat și solidar, angajat să sprijine Republica Moldova în toate demersurile care contribuie la consolidarea statului de drept, a securității și a prosperității", a afirmat președintele Senatului.

Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova și președinte al Partidului Acțiune și Solidaritate, se află sâmbătă la București în cadrul unei vizite cu obiective instituționale și politice, inclusiv participarea la Congresul Extraordinar al PNL, care se desfășoară la Palatul Parlamentului. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close