Antena 3 CNN Politică Ultima ședință de guvern din acest an. Decizii pentru banii românilor în 2024 | Se prelungeşte plafonarea polițelor RCA

Ultima ședință de guvern din acest an. Decizii pentru banii românilor în 2024 | Se prelungeşte plafonarea polițelor RCA

La Palatul Victoria începe ultima ședință de guvern din acest an. Se iau decizii extrem de importante pentru pensii, salarii și alocații.

de Georgiana Adam    |    28 Dec 2023   •   16:41

”În ședința de Guvern de astăzi vom aproba majorarea salariilor pentru profesori și personalul din educație, așa cum am convenit cu sindicatele din domeniu. De asemenea, vom aloca fonduri suplimentare pentru plata burselor de merit, sociale și tehnologice în învățământul privat și confesional Tot astăzi vom regla și o mare parte din inechitățile salariale pentru funcționarii din teritoriu ai caselor de pensii, ANOFM-uri, ITM-uri, ANPIS, care vor fi aduși la nivelul salarial ai celor din structurile centrale”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de guvern.

Acesta mai spune că tot azi se va vota majorarea salariilor pentru alte categorii de bugetari.

”Același lucru se va întâmpla și pentru angajații din DSP, APIA, INA și direcțiile județene de cultură, dar și pentru funcționarii din prefecturi, care vor fi aduși la nivelul salarial din secretariatul general al Guvernului. Adevărat, pentru demnitarii din administrația centrală, indemnizațiile vor rămâne înghețate și anul viitor”, mai spune premierul României.

Totodată, guvernanții vor decide și prelungirea plafonării cu încă șase luni a polițelor RCA la nivelul din februarie 2023, la care se adaugă rata inflației de maximum 6,8%.

”Este o măsură necesară pentru a preveni o creștere excesivă a prețurilor, cu impact semnificativ asupra economiei”, susține Ciolacu.

”Avem astăzi o veste bună și pentru fermierii români Guvernul va prelungi până la 30 iunie 2024 măsurile care implică sistemul de autorizare la export introdus de Ucraina pentru produsele agricole și vom adăuga pe această listă două noi produse, respectiv făină și zahăr. Este o decizie importantă prin care vom proteja fermierii români și locurile de muncă din acest sector”, mai spune Marcel Ciolacu.

×
Parteneri
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă
x close