Naţionala României a pierdut cel de-al doilea meci amical disputat în Elveţia. La Geneva, elevii lui Victor Piţurcă au fost învinşi cu 2-1 de Algeria, echipă calificată la Cupa Mondială din Brazilia.
Golul tricolorilor a fost marcat de Alex Chipciu, în timp ce pentru algerieni au punctat Bentaleb şi Soudani.
Partida a stat sub semnul incidentelor produse de fanii formaţiei africane, care, în finalul primei reprize, au aruncat o sticlă pe teren şi l-au forţat pe arbitrul întâlnirii să trimită jucătorii la vestiare cu două minute mai devreme.
După aproximativ 20 de minute, jocul s-a reluat din momentul în care a fost întrerupt, apoi, după două minute, cele două echipe au schimbat terenurile şi au continuat meciul cu repriza secundă.
Piţurcă a făcut câteva schimbări în echipa de start faţă de partida cu Albania. Pantilimon a început ca titular în poartă, Chiricheş a fost folosit ca fundaş dreapta, fiind înlocuit în centrul apărării de Găman, iar Costin Lazăr a făcut pereche cu Bourceanu la mijlocul terenului.
Începutul de meci a fost unul intens, ambele echipe având ocazii importante de a marca. Tănase a irosit două oportunităţi bune, în timp ce, la cealaltă poartă, Feghouli a avut o şansă excelentă, dar a trimis peste poartă.
Deschiderea scorului a venit în minutul 22, atunci când Feghouli s-a distrat cu Chiricheş pe partea stângă şi apoi a centrat în faţa porţii. Pantilimon a încercat să reţină, dar a greşit incredibil şi a scăpat mingea, permiţându-i astfel lui Bentaleb să înscrie în poarta goală.
Acelaşi Soudani şi Slimani, în două rânduri, au avut şansa de a mări avantajul algerienilor, dar Silviu Lung jr, care a bifat a şaptea selecţie în naţională în ziua în care a împlinit 25 de ani, a reuşit să limiteze proporţiile înfrângerii.