Deși este dată în urmărire de Poliția Română, Nela Ignatenko încă nu s-a predat. Mai mult, femeia postează liniștită pe rețelele de socializare, deși este căutată de autorități. "În ciuda tuturor relelor și nemernicilor de pe acest pământ, zâmbiți acum și bucurați-vă de frumusețea sărbătorilor..."
Polițiștii care s-au deplasat la locuința Prințului Paul au fost nevoiți să plece așa cum au venit. Condamnat în dosarul Băneasa, acesta nu a fost găsit acasă de polițiști. Potrivit surselor stiripesurse.ro, acesta s-ar afla în Portugalia și urmează să fie dat în urmărire internațională.
Înalta Curte de Casație și Justiție a dat joi verdictul final în dosarul Ferma Băneasa. Astfel, omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la șapte ani de închisoare, israelienii Benjamin Steinmetz și Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar Prințul Paul – trei ani și patru luni.