Antena 3 CNN Travel Portofino, stațiunea de lux plină de legende de pe Riviera Italiană

Portofino, stațiunea de lux plină de legende de pe Riviera Italiană

Portofino este una dintre cele mai luxoase stațiuni de pe Coasta Mediterenei, cu peisaje superbe, vegetație luxuriantă și arhitectură rafinată, fiind una dintre cele mai elegante locuri de pe Riviera Italiana.

Portofino, stațiunea de lux plină de legende de pe Riviera Italiană
Sursa foto: Rodica Pavel
de Diana Scarlat    |    14 Iun 2023   •   16:26

Originile localității Portofino sunt în epoca romană, când locul era cunoscut sub numele dat de istoricul Plinius: Portus Delphini - adică Portul Delfinilor. Benedictinii au înființat aici o mănăstire, după anul 1400, în locul pe care astăzi se află Hotelul Splendido. Au fost nevoiți să abandoneze mănăstirea, după circa 100 de ani, din cauza atacurilor repetate ale piraților. Clădirea a rămas o ruină, până la 1800, când o familie de nobili europeni a restaurat-o, transformând-o în vilă de vară. În jurul anului 1850, localitatea a devenit foarte cunoscută, după ce aristocrații britanici au lansat zvonul că relicvele Sfântului Gheorghe, sfântul patron al Angliei, se odihneau în biserica parohială.

Splendido a atras un număr mare de celebrități, de-a lungul timpului. Actorul Richard Burton i-a cerut mâna la fel de celebrei actrițe Elizabeth Taylor, în hotelul Splendido. Mai recent, cântăreața Avril Lavigne și-a petrecut luna de miere aici. Rex Harrison a deținut o vilă aici, iar cântăreața Kylie Minogue vizitează stațiunea foarte des. Doar 500 de oameni trăiesc astăzi în Portofino, familii de pescari, proprietari de magazine, hoteluri sau restaurante și câțiva locuitori care lucrează la Genova. Cea mai frumoasă priveliște este pe drumul în trepte lungi și ușoare de la port până la Fortul Sf. George, construit în secolul al XVI-lea.

Cei mai mulți români ajung să viziteze luxoasa stațiune a rivierei italiene în circuite turistice. Unul dintre cele mai populare astfel de circuite leagă localitatea de Cinque Terre, Florența, Toscana și Veneția. Pentru cei care vor să se bucure de spațiu și de liniște, cele mai bune perioade pentru a vizita Portofino sunt primăvara și toamna. În timpul verii, orășelul poate deveni supraaglomerat, mai ales în weekend, când e luat cu asalt de turiștii din întreaga lume. Dar și vara are avantajele ei, mai ales pentru cei care preferă plaja și croazierele. Orașul istoric se poate vizta și iarna, dar temperaturile sunt destul de scăzute și lipsește vegetația luxuriantă care-i dă culoare.

În ofertele agențiilor de turism din România sunt excursii și croaziere care includ vizitarea orașului, o zi sau jumătate de zi, în cadrul circuitelor turistice pe Riviera Franceză și cea Italiană. Prețul unei astfel de excursii pornește d ela 60 de euro de persoană și variază în funcție de timpul petrecut aici, de servicii și de activitățile din program.

×
Cea mai detaliată hartă a creierului uman realizată vreodată
x close