Antena 3 CNN Economic Biz News Agenţia Moody's a retrogradat cu patru trepte ratingul Hidroelectrica. Perspectiva este negativă

Agenţia Moody's a retrogradat cu patru trepte ratingul Hidroelectrica. Perspectiva este negativă

Agenţia Moody's a retrogradat cu patru trepte ratingul Hidroelectrica. Perspectiva este negativă
de O.P.    |    20 Iun 2012   •   12:00

Agenţia de evaluare financiară Moody's a coborât cu patru trepte ratingul Hidroelectrica, de la "Ba1" la "B2", după ce compania şi-a cerut insolvenţa, şi a atribuit perspectivă negativă, avertizând că ar putea urma o nouă retrogradare.

"Retrogradarea (...) vine după ce compania şi-a cerut recent insolvenţa, ceea ce indică o creştere semnificativă a riscului de default (încetare de plăţi - n.r.) şi aduce în calcul natura imprevizibilă a procedurilor de insolvenţă. Coborârea ratingului reflectă de asemenea deteriorarea premiselor privind un eventual sprijin financiar din partea Guvernului român pentru Hidroelectrica în caz de necesitate, în contextul pasivităţii şi lipsei de transparenţă în privinţa evoluţiilor recente de la companie", a declarat Richard Miratsky, vicepreşedinte şi senior analist în cadrul Moody's, totodată analist principal pentru Hidroelectrica.

Creşterea riscului de neplată în urma cererii de intrare în insolvenţă "ar putea accelera maturităţile datoriilor dincolo de capacitatea companiei de a-şi respecta obligaţiile şi ar putea reprezenta un obstacol semnificativ pentru eventuale încercări de a atrage noi finanţări", avertizează agenţia.

Solicitarea de intrare în insolvenţă generează incertitudini în privinţa capacităţii şi flexibilităţii financiare a Hidroelectrica în privinţa onorării serviciului datoriei şi datoriilor scadente în perioada procesului de insolvenţă, astfel că ratingul companiei a primit perspectivă negativă şi rămâne sub evaluare pentru potenţiale noi retrogradări.

Evaluarea se va concentra pe rezultatul şi consecinţele deciziei Tribunalului Bucureşti privind cererea de intrare în insolvenţă a Hidroelectrica, dar şi pe acordarea, sau nu, de către Guvern, a unui sprijin financiar pentru a se asigura că societatea va continua să-şi onoreze obligaţiile, se spune în comunicat.



×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close