Europa, spulberată de ger şi ninsoare. Sute de oameni au pierdut lupta cu forţa naturii
Gerul care domneşte, de patru zile, asupra Ucrainei a făcut, până acum, 18 victime, potrivit ministerului Sănătăţii de la Kiev. Aproape 500 de oameni au solicitat îngrijiri medicale pentru hipotermie şi degerături, iar cei mai mulţi dintre ei au fost internaţi în spital.
În Polonia, termometrele au arătat, deja, 27 de grade sub zero, în sud-estul ţării. Poliţia a anunţat că zece persoane au murit de frig la sfârşitul săptămânii trecute, ceea ce ridică bilanţul acestei ierni geroase la 46 de victime.
Autorităţile din Bulgaria nu au anunţat un bilanţ oficial al gerului şi ninsorilor. Dar presa menţionează cel puţin cinci victime, în majoritate săteni rătăciţi în zăpadă, în drum spre casă. Codul portocaliu de ger a fost extins, pentru mâine, la întreaga ţară după ce, ieri, s-au înregistrat minus 24 de grade în centrul Bulgariei.
Serbia se luptă cu urmările unor ninsori masive care au făcut trei victime şi au perturbat serios traficul rutier şi reţelele de energie electrică din sudul ţării. În 14 localităţi a fost decretată starea de urgenţă. Vântul puternic întârzie curăţarea zăpezii şi repararea liniilor electrice.
Camioanele abia pot răzbi printre troiene, ca să ajungă în sate. Sunt oameni care au nevoie de îngrijiri medicale şi trebuie duşi la spital. Este foarte greu, dar facem tot ce putem.
Valul de ger şi ninsoare a ajuns până în Turcia. Din cauza viscolului, pe aeroportul din Istanbul au fost anulate aproape 200 de curse, inclusiv spre Bucureşti. Autorităţile municipale au instituit codul roşu de alertă.
-
Istoria se repetă! Imagini incredibile din timpul cutremurului devastator din Indonezia, 2004
11 Apr, 13:13 | 3 comentarii -
Tată criminal! Şi-a împuşcat fiul în cap la şcoală şi apoi s-a sinucis. Fiica, martoră la execuţie
25 Mai, 23:29 | 0 comentarii -
Deşi este "slăbită", Iulia Timoşenko rămâne "combativă" şi cere sesizarea CEDO
25 Mai, 23:04 | 0 comentarii -
GSP.roLucian a rămas uimit de numărul mare de fani care l-au susţinut la cîntarul oficial: "Este incredibil cîţi oameni au venit după mine"
-
Reţea de proxenetism care exploata bărbaţi români, destructurată în Olanda
25 Mai, 22:22 | 0 comentarii -
Un hotel de 17 etaje a fost pus la pământ în numai şapte secunde
25 Mai, 22:11 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Intrebati-va de cine este actionata aceasta forta a naturii???