Antena 3 CNN Politică PDL ar putea renunţa la funcţiile din PB al Senatului. Negocierile de azi s-au soldat cu un nou eşec

PDL ar putea renunţa la funcţiile din PB al Senatului. Negocierile de azi s-au soldat cu un nou eşec

PDL ar putea renunţa la funcţiile din PB al Senatului. Negocierile de azi s-au soldat cu un nou eşec
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    04 Sep 2012   •   11:26

Negocierile pentru repartizarea posturilor în Biroul Permanent al Senatului au dat greş şi marţi dimineaţă, iar PDL se gândeşte să renunţe la posturi şi să nu mai facă parte din conducerea acestui for legislativ.

"Nu am ajuns nici în această dimineaţă la nicio înţelegere, cei de la putere vor să modifice toate legile, chiar şi legile matematicii", a spus liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, după o nouă rundă de negocieri care a avut loc începând cu ora 10.00 în biroul preşedintelui Senatului, potrivit Mediafax.

Rădulescu a precizat că neînţelegerea dintre partide vizează numărul de locuri în Biroul Permanent.

Liderul senatorilor PDL a spus că se va consulta cu conducerea partidului, pentru a decide dacă democrat-liberalii vor mai face parte din noul Birou Permanent, "viciat în modul lui de alcătuire", trecându-se peste Regulament şi principiile constituţionale.

Cristian Rădulescu a mai spus că la ora 12.00 va avea loc o şedinţă a Biroului Permanent al Senatului, PDL urmând să decidă, din punct de vedere politic, dacă va participa la această şedinţă. Întâlnirea Biroului Permanent poate avea loc fără participarea democrat-liberalilor, a mai spus liderul senatorilor PDL.

Deschiderea sesiunii parlamentare la Senat, programată pentru luni, a fost amânată din cauza eşecului în negocierile dintre putere şi opoziţie pentru repartizarea funcţiilor în Biroul Permanent.

PDL susţine ca raportul putere-opoziţie în Biroul Permanent să fie 8 la 5, în timp ce USL susţine să fie 9 la 4.




×
Subiecte în articol: pdl Senat
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close