Vreme de zeci de ani, companiile de tutun au negat că țigările creează dependență. Aveau studii interne care demonstrau contrariul, dar le-au ascuns. Au recrutat adolescenți prin reclame în care apăreau medici. Și au funcționat nestingherite – până când primele procese, care demonstrau cât de mult este afectată sănătatea oamenilor, au spart barajul. Suntem în 2026. Aceeași poveste se repetă, aproape identic. Cu diferența că în locul nicotinei avem „scroll-ul” infinit, în locul reclamelor cu medici avem „autoplay-ul”, iar în locul pachetului de țigări avem telefonul din buzunar. Un tribunal din Los Angeles tocmai a confirmat, pentru prima dată, că dependența pe care Instagram și YouTube o creează în rândul adolescenților nu e un efect secundar. E o strategie.
Corneliu Bjola, profesor la Universitatea Oxford și specialist în diplomație digitală, Alin Popescu – CEO Avocat.net, și Dragoș Stanca – expert în media digitală, au analizat pentru Antena3.ro verdictul din trei unghiuri diferite: ce s-a întâmplat în sala de judecată, ce înseamnă din punct de vedere juridic și de ce contează pentru noi toți.
Secțiunea 230: scutul care a protejat platformele
Alin Popescu, CEO Avocat.net, explică mecanismul juridic din spatele imunității de care s-au bucurat platformele în Statele Unite.
„Acum mulți ani, cred că 30 de ani, în America a apărut o legislație, parte dintr-o lege de la ei – cum e la noi Codul Fiscal, o părticică din Codul Fiscal, dar, mă rog, se referă la altceva – la comunicare. «Communications Decency Act» se cheamă legea asta global. Actul privind decența în comunicare are o parte din ea care se cheamă Secțiunea 230. Și în Secțiunea 230 scrie ceva ce și noi, europenii, vedem că se întâmplă, respectiv: o platformă, o rețea socială nu poate să fie considerată răspunzătoare pentru mesajele pe care le încarcă utilizatorii în rețeaua respectivă”, explică Popescu.
Asta înseamnă că, dacă cineva postează ceva pe Facebook, răspunzător e cel care a postat, nu platforma. Principiul a fost preluat și în legislația europeană. Dar în America, acest principiu a fost dus la extrem.
„Platformele au vrut neapărat să țină cu dinții de Secțiunea 230, care a fost practic regula care le-a asigurat imunitatea. Deci, orice puneai pe platformă, teoretic, niciodată platforma respectivă nu era răspunzătoare”, explică Popescu.
S-a mers atât de departe încât Elon Musk a invocat-o pentru a justifica prezența conținutului pornografic integral pe X, accesibil inclusiv minorilor: „El a venit și a spus că inclusiv pornografia este o formă de libertate de expresie. Prin urmare, nu poți să limitezi oamenii în libertatea de expresie. Un melanj de lucruri care însă este apărat de această Secțiune 230”.
Problema nu mai e conținutul. Problema e algoritmul
Dar verdictul de la Los Angeles nu a fost despre conținutul postat de utilizatori. A fost despre altceva: despre algoritmii care decid ce vedem, cât vedem și cât stăm pe aceste rețele, după ce „ne-au agățat” în mrejele lor digitale.
„Problema a apărut în momentul în care acești algoritmi, pe care îi înțelegem cu toții, au ajuns să ne recomande conținut pe platformă”, spune Alin Popescu. „Deci nu mai vorbim neapărat de conținutul utilizatorilor, ci de modul în care algoritmii te bagă în bula aia și te țin acolo și te duc din ce în ce mai tare în direcția asta”.
Iar aici Secțiunea 230 nu mai funcționează ca argument de apărare. Pentru că algoritmii nu sunt creați de utilizatori. Sunt creați de companii.
„Asta e diferența fundamentală: nu mai spune nimeni că rețelele sociale au doar conținut generat de utilizatori. A apărut componenta asta a algoritmilor, care poziționează în feed-ul nostru mesaje, ne personalizează feed-ul. Și acești algoritmi sunt exclusiv în responsabilitatea rețelei, că practic utilizatorii n-au absolut nimic de-a face cu ei, nu pot să-i controleze într-o formă sau alta”, explică Alin Popoescu.
Corneliu Bjola, profesor la Universitatea Oxford, confirmă că exact acesta a fost miezul procesului din Los Angeles.
„Procesul a fost foarte specific pe ideea că această dependență nu este întâmplătoare, ci este creată prin design. Acesta este elementul esențial – dependența este creată prin design de către Meta și, într-o anumită măsură, YouTube”, spune el.
Ce înseamnă „design adictiv”? Scroll infinit. Autoplay. Notificări construite să te readucă pe platformă. Iar cu cât stai mai mult, cu atât platforma câștigă mai mulți bani.
„Nevoia lor este de maximizare a atenției”, explică Popescu. „Și maximizarea atenției se traduce prin faptul că tu stai mai multe minute lipit de algoritmul ăla. Și se traduce până la urmă, prin un doom-scrolling, prin faptul că la un moment dat uiți, se pare că au trecut zece minute, dar pierzi noțiunea timpului”.
„Parcă suntem precum companiile de țigări”. Documentele interne ale Meta
Cele mai devastatoare probe din procesul de la Los Angeles nu au venit din exterior. Au venit din interiorul companiei.
„Ce este interesant este că s-au prezentat ca probe documente interne de la Meta – documente de comunicare și de strategie – care relevau câteva idei importante: exista o strategie de a recruta adolescenți cât mai tineri, deși vârsta minimă pentru Instagram, cel puțin în Statele Unite, era de 13 ani”, spune Corneliu Bjola.
Instrucțiunile veneau direct de la fondator.
„Trimiterea se făcea chiar la Zuckerberg, care a dat instrucțiuni în acest sens. Ideea era că, cu cât sunt mai tineri, cu atât devin mai deschiși să devină utilizatori ai platformei. Aveau un studiu care arăta că cei mai în vârstă nu sunt la fel de interesați, dar dacă îi prinzi pe la 11-12 ani, devin mai dependenți pe termen lung” – Corneliu Bjola, profesor la Oxford.
Cazul care a ajuns în fața tribunalului este al unei tinere care acum are 20 de ani. A folosit YouTube de la 6 ani și Instagram de la 9, deși vârsta legală era de 13 ani. A acuzat depresie, dismorfie corporală și tendințe de sinucidere.
Alin Popescu explică ce înseamnă dismorfia corporală: „E faptul că ajungi să nu-ți mai placă corpul tău, da, să te urăști pe tine. Și, mă rog, ajung copiii să se taie, să facă tot felul de lucruri, tocmai pentru că algoritmul a început să le servească conținut dus exact pe direcția asta”.
Dar cele mai tulburătoare au fost mărturiile indirecte, cuvintele angajaților Meta, din corespondența internă.
„Ce e mai interesant este că în timpul procesului s-a făcut paralela cu companiile de țigări din anii '80. Chiar în documentele interne apăreau comentarii de la angajați ai Meta: «Parcă suntem precum companiile de țigări». Sau vorbeau de faptul că Instagramul a devenit ca un drog și «noi suntem dealerii»”, mai spune Bjola.
Paralela cu Big Tobacco nu e o figură de stil
Atât Corneliu Bjola, cât și Alin Popescu subliniază că paralela dintre platformele de social media și industria tutunului din anii '80 nu e o simplă comparație retorică. Este un tipar care se repetă.
„Companiile de țigări în anii '80 lucrau cu nivelul de nicotină ca să facă consumatorul cât mai dependent”, spune Bjola. „De asemenea, făceau o reclamă falsă – spuneau, de exemplu, că țigările light nu sunt la fel de problematice. Același lucru s-a discutat în tribunal: se foloseau instrumente pentru a face platforma cât mai adictivă, astfel încât adolescenta să stea cât mai mult online. Și, la fel ca în cazul țigărilor light, produsele erau prezentate ca absolut sigure, deși existau studii interne care spuneau contrariul”.
Dragoș Stanca, expert în media digitală, duce analogia și mai departe.
„Istoria ne oferă un precedent clar: timp de decenii, fumatul a fost perceput ca fiind «cool», iar reclamele la țigări – inclusiv cele în care apăreau medici – erau perfect legale și larg răspândite. Astăzi, acest lucru ni se pare absurd. Este foarte probabil ca generațiile viitoare să privească retrospectiv perioada actuală cu aceeași uimire și să considere de neînțeles faptul că noi găseam normal să ne informăm predominant din social media, adică dintr-un instrument gândit pentru generarea de vânzări via e-commerce, nicidecum pentru informarea corectă și echilibrată”, a declarat acesta.
Iar afirmația „scrolling is the new smoking”, spune Stanca, „nu mai este doar o metaforă, ci reflectă o realitate din ce în ce mai evidentă la nivel global. Avertismentele lansate încă din 2017 de persoane precum Sean Parker, fost cofondator Facebook, ar fi trebuit luate în serios mult mai devreme”.
Mai mult, Dragoș Stanca crede că „dependența exploatată în scop comercial, adică transformarea noțiunii de «consumator fidel» într-un comportament patologic, ar trebui considerată în general o practică ilegală, deoarece este profund imorală”.
Amenzile europene versus procesele americane. De ce-i doare diferit
Dar dacă verdictul e atât de important, de ce amenda e doar de trei milioane de dolari?
„Amenda din cazul tinerei care acum are 20 de ani este mică comparativ cu ce câștigă Meta – trei milioane de dolari. Dar pe rol mai sunt încă vreo 2.000 de petiții. Cele trei milioane au stabilit o bară, un nivel de pornire pentru restul proceselor. Meta s-a luptat foarte mult să nu se creeze un precedent, pentru că la un moment dat se poate sparge barajul”, spune Corneliu Bjola.
Alin Popescu ne-a explicat de ce sistemul juridic american funcționează diferit față de cel european – și de ce precedentul contează atât de mult: „La ei, precedentul judiciar nu e ca la noi. Adică, la noi, dacă eu câștig un proces, pe dumneavoastră nu vă ajută cu nimic, decât așa, că vă puteți inspira sau avocații se pot inspira de acolo. La ei, precedentul are valoare de lege, cumva”.
„La americani, dacă tu câștigi un proces, eu pot să iau procesul tău și să-l folosesc în procesul meu și să-i spun judecătorului: «Uite, în procesul Anamaria versus nu știu cine, judecătorul a decis așa. Prin urmare, aș vrea să iei în calcul verdictul ăsta». Și când decide, cum să spun, trebuie să aibă niște argumente super-puternice dacă nu respectă acel verdict”, mai spune Popescu.
Iar dacă înmulțim cele trei milioane cu cele 2.000 de procese aflate pe rol, cifrele devin cu adevărat amenințătoare pentru Meta.
Dar Popescu subliniază că adevărata amenințare pentru Big Tech nu sunt despăgubirile în sine.
„Problema majoră e atunci când valoarea acțiunilor lor începe să scadă, tocmai pentru că riscul pe care îl presupune modul ăsta toxic al lor de a face afaceri începe să devină suficient de mare încât să conteze la percepția publică. Dacă o să facă diferențe, o să le facă nu pentru că plătesc, nu știu, 10 miliarde despăgubiri la niște oameni, ci pentru că au, abordarea asta: Facebook – nu știu câte miliarde valorează acum Meta da? Dacă îmi scade 200 de miliarde din valoarea aia, o să ardă rău de tot la buzunar” – Alin Popescu, CEO Avocat.net.
Între timp, în Europa, amenzile rămân în mare parte un exercițiu de imagine.
„Exista un studiu la un moment dat care zicea că, cred, 1% sau, mă rog, foarte puțin din amenzile aplicate ajung să se și ia de la companiile astea, tocmai pentru că ele au o armată de avocați și de apărători care le ajută să tergiverseze procesele aproape la nesfârșit”, spune Popescu.
Mai mult, companiile au bugete special alocate pentru amenzi – ca un cost de operare previzibil.
„Mulți dintre ei au, cum ne facem noi rezerve acasă – că dacă, nu știu, avem nevoie, să știm că avem banii pentru chestia aia – mulți dintre ei au rezerve interne exact pentru asta", explică Popescu.
Ce înseamnă verdictul american pentru Europa
Tocmai de aceea, verdictul de la Los Angeles contează enorm și pentru europeni. Nu neapărat prin efectul juridic direct, ci prin efectul politic.
„Când vorbim de Europa, designul adictiv este menționat în Digital Services Act. Asta ar putea reprezenta un precedent foarte bun pentru europeni, care deja interzic și au luat măsuri – de exemplu, la TikTok. Problema cu Meta era că, dacă europenii acționau, se deschidea o dispută diplomatică cu Statele Unite”, spune Corneliu Bjola.
Administrația Trump a exercitat deja presiuni asupra Europei pentru a amâna sau dilua reglementările care vizează companiile americane de tehnologie. Dar acum, un tribunal american a creat un precedent pe care Europa îl poate invoca.
„Dacă americanii invocă: «De ce voi, europenilor, acționați împotriva tehnologiilor americane?», răspunsul este: «Chiar voi ați stabilit acest lucru»”, spune Bjola.
În România, însă, situația este mai complicată.
„În România s-a ales o legislație care lasă problema în spatele părinților. E foarte greu să te lupți cu cineva care este dependent. Tinerii trebuie să fie ajutați”, avertizează Bjola.
Și subliniază că „ideea de «a te ascunde după libertatea de expresie» este o scuză penibilă, cum s-a văzut și în acest caz – Meta a încercat să meargă în direcția asta, dar scuza le-a fost imediat eliminată”.
Următoarea amenințare: inteligența artificială
Dar dincolo de rețelele sociale, o nouă problemă se conturează. Și vine mai repede decât ne așteptăm.
„Ce vine acum? Inteligența artificială. Suntem la început, dar deja au apărut psihoze, unele asociate cu sinucideri. Este cazul din 2023 din Belgia, cu o persoană care vreo șase săptămâni a discutat cu un chatbot. Chatbotul l-a convins că trebuie să se sacrifice pentru a salva planeta, că vor trăi împreună în paradis. O persoană labilă poate comite un astfel de gest. Ajungem la eliminare fizică, nu doar la formare comportamentală” – Corneliu Bjola, profesor la Oxford.
Cazuri de psihoză, decizii financiare dezastruoase luate la sfatul chatboților, divorțuri – toate sunt deja documentate.
„Un caz în America mi-a atras atenția”, povestește Bjola, „o persoană care a dat în judecată ChatGPT pe motive de depresie. A acuzat că i-a creat o falsă impresie despre sine, că e un fel de geniu. ChatGPT-ul l-a convins că e pe punctul de a descoperi o teorie despre cum să călătorești cu peste viteza luminii. S-a simțit extraordinar, super-confident, și la un moment dat a realizat că totul era o iluzie – o bulă fără bază. De aici a venit acuzația de depresie”.
Iar categoria cea mai vulnerabilă nu e cea pe care o așteptăm.
„Problema era la vreo 20% - cu educație minimă pe AI", explică Bjola. „Adică vezi puțin cum lucrează ChatGPT-ul, îți place, începi să lucrezi și accepți recomandările necritic. Dacă ne gândim la oameni care lucrează într-un Minister de Apărare, de Externe sau în alt minister, și folosesc rapoarte fără să știi dacă cel care le-a produs folosește AI-ul total necritic – e o problemă serioasă”.
„Trebuie să verifici. Întotdeauna”
Bjola insistă asupra unui lucru: inteligența artificială nu trebuie abandonată, dar trebuie folosită cu un scepticism sănătos.
„Cei care fac training de trei-șase luni învață să întrebe: «Cum ai ajuns la această concluzie? Ce date ai folosit? De ce așa și nu altfel?». Nu trebuie să iei niciodată de bun ce ți se spune. Trebuie să verifici. Și eventual să reglezi instrumentul, să devină mai puțin lingușitor. Dacă e lingușitor, e foarte seductiv – iar noi, din dorința de validare, devenim mult mai necritici. Va fi interesant modul în care relația pe care o dezvolți cu AI-ul se convertește în relațiile cu semenii. Dacă devii super-confident că ești geniu, cum se traduce asta în relația cu ceilalți? Îi consideri pe toți mediocri și-i tratezi de sus?”, mai adaugă Corneliu Bjola.
Ştiri video recomandate
