Antena 3 CNN Actualitate Căncescu, filantrop pe bani publici. Şeful CJ Braşov a donat 6.000.000 lei unor biserici

Căncescu, filantrop pe bani publici. Şeful CJ Braşov a donat 6.000.000 lei unor biserici

Căncescu, filantrop pe bani publici. Şeful CJ Braşov a donat 6.000.000 lei unor biserici
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    27 Mar 2013   •   11:29

Cel mai bogat baron local din România, Aristotel Căncescu, este un mare filantrop atunci când vine vorba de banul public. În 2008, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov a cheltuit peste 6.000.000 de lei de la bugetul local, pentru sprijinirea unor biserici şi fundaţii creştine.

Coincidenţă sau nu, este vorba de fundaţia ortodoxă a unui realizator de emisiuni de la trustul patronat chiar de el.

Banii ar fi fost de ajuns pentru a construi jumătate din aeroportul de la Braşov, pe care Aristotel Căncescu promite de ani buni că-l va face.

Aristotel Căncescu a dăruit Fundaţiei Ortodox-Culturală „Maica Sfântă - Bucuria Neaşteptată" peste 200.000 de lei de la bugetul local, în anul 2008. Fundaţia este condusă de Maria Bagiu, realizator la trustul controlat chiar de Căncescu.

Preşedintele Organizaţiei refuză să spună pe ce a cheltuit banii publici. Maria Bagiu susţine că pleaca din ţară, iar când se va întoarce va oferi şi informaţii despre cum a cheltuit donaţia primită din ordinul lui Căncescu.

Deşi are o avere declarată de 4,3 milioane de euro, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu a sprijinit mai multe organizaţii religioase cu 6.000.000 milioane de lei, din bani publici, în 2008.

Căncescu nu a fost de găsit pentru a da mai multe explicaţii despre donaţiile generoase făcute din fondurile judeţului.

Citeşte şi Căncescu fentează statul. Declaraţiile de avere ale şefului CJ Braşov nu conţin toţi banii câştigaţi de baronul local

Dosare de baron. Preşedintele CJ Braşov are trei dosare penale deschise de DNA












×
Subiecte în articol: Aristotel Cancescu donatie
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close