Antena 3 CNN Actualitate Educație 13 universităţi din România au intrat în topul celor mai bune instituții academice din lume. Care este cea mai bine clasată

13 universităţi din România au intrat în topul celor mai bune instituții academice din lume. Care este cea mai bine clasată

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 09:16 24 Mar 2025 Modificat la 09:16 24 Mar 2025
universitate romania interior coridor studenti
Universitate din România. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Arhiva Antena 3 CNN

13 universităţi din România au fost incluse în ediţia din acest an al clasamentului mondial al celor mai prestigioase instituţii academice.

Printre primele 800 de instituții de învățământ superior din lume au intrat doar Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, urmată de Universitatea București, care se situează între locurile 801 și 850.2

Celelalte 11 sunt plasate după locul 1.200. Între ele, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași a punctat cel mai bine la numărul de studenți străini.

Ultimele cinci universități din țara noastră incluse în clasamentul general mondial, după poziția 1.400, sunt cele din Sibiu, Suceava, Craiova, Oradea, plus Politehnica din Timișoara.

În topul mondial de anul acesta, cea mai buna universitate din lume este MIT din Statele Unite ale Americii.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close