Antena 3 CNN Actualitate Justiție Avertismentul CSM: Graţierea în întregime a pedepselor de până la 5 ani, de natură să creeze un sentiment de insecuritate socială

Avertismentul CSM: Graţierea în întregime a pedepselor de până la 5 ani, de natură să creeze un sentiment de insecuritate socială

Avertismentul CSM: Graţierea în întregime a pedepselor de până la 5 ani, de natură să creeze un sentiment de insecuritate socială
de S.T.    |    24 Feb 2017   •   15:03

CSM nu e de acord cu legea graţierii, în forma în care Guvernul a trimis-o în Parlament.

Un raport întocmit de Direcţia legislaţie, documentare şi contencios din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) susţine că, „grațierea în întregime a pedepselor de până la 5 ani inclusiv este de natură să creeze un sentiment de insecuritate socială”.

Specialiștii CSM mai susţin că există multe semne de întrebare şi asupra felului în care vor fi graţiate persoanele în vârstă, bolnave sau care au copii în întreţinere.

Acesta nu este însă o poziţie oficială a consiliului, CSM urmând să decidă în plen săptămâna viitoare dacă va aviza proiectul de lege.

×
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close