Antena 3 CNN Actualitate Justiție Grațierea pedepselor până la trei ani, votată în Comisie

Grațierea pedepselor până la trei ani, votată în Comisie

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 15:17 25 Apr 2017 Modificat la 15:17 25 Apr 2017
o_1beigm2571aft180k51i1psdvfi8.jpg
Foto: Agerpres

Grațierea pedepselor de condamnare la închisoare cu limita maximă de trei ani s-a votat, marți, în Comisia juridică din Senat.

Acesta este un amendament al Parchetului general, făcut la propunerea Guvernului.

Acum urmează ca amendamentul să intre la vot în Parlament.

Amendamentul, propus de Asociaţia Magistraţilor din România (AMR), Parchetul General şi preşedintele Comisiei, senatorul PSD Şerban Nicolae, a fost adoptat cu șapte voturi „pentru” şi două abţineri.

În proiectul Guvernului, se prevedea că se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la cinci ani inclusiv aplicate de instanţa de judecată.

×
Etichete: legea gratierii
x close