x close

Reacţiile turiştilor după ploaia puternică din Costineşti: ''Vacanţă la Veneţia!'' - VIDEO

10 Iul 2019   •   11:48
Reacţiile turiştilor după ploaia puternică din Costineşti: ''Vacanţă la Veneţia!'' - VIDEO Foto: Captură Antena 3

O ploaie de doar zece minute a produs haos în staţiunea Costineşti. Sistemul de canalizare a cedat, iar străzile au devenit râuri.

Mai multe case, grădini şi curţi au fost inundate, iar turiştii s-au trezit şi ei cu apa în camere şi au sesizat Protecţia Consumatorului.

Nu este pentru prima dată când staţiunea Costineşti se confruntă cu o furtună atât de puternică.

Pe faleză, turiştii au mers prin apa până la genunchi. Părinţii şi-au cărat copiii în braţe, în timp ce comercianţii şi-au adaptat discursul după vremea de afară.

 ''Vacanţă la Veneţia!''

 ''Asta-i Marea Neagră! Asta chiar e neagră!''

Umor au avut şi vânzătorii unei shaormerii care au încercat să îi ademenească pe trecători cu preparatele lor.

''Ia uitaţi, domnul, aici! Cea mai bună şaorma pe potop! Aici, la inundaţii!''

 

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati