Antena 3 CNN Actualitate Locale Un tânăr din Suceava a vrut să îşi pună capăt zilelor cu antigel

Un tânăr din Suceava a vrut să îşi pună capăt zilelor cu antigel

Tânărul, în vârstă de 27 de ani din Suceava, a vrut să îşi pună capăt zilelor şi a decis să bea jumătate de litru de antigel. Din fericire, mama sa l-a salvat în ultima clipă.

Un tânăr din Suceava a vrut să îşi pună capăt zilelor cu antigel
Sursa foto: Agerpres
de Claudia Popovici    |    03 Iul 2021   •   21:42

Potrivit presei locale, tânărul hotărât să-şi încheie socotelile cu viaţa a mers la un magazin de piese auto, de unde a cumpărat o sticlă de un litru cu antigel.

La scurt timp, după ce a ajuns în spatele unui bloc a băut jumătate de litru de antigel, după care a plecat spre acasă. Măcinat de remușcări, dar şi de durerile stomacale tânărul i-a mărturisit mamei sale ce a făcut. Imediat femeia a sunat la 112.

La faţa locului a ajuns o ambulantă care l-a transportat imediat pe tânăr la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava, acolo unde medicii i-au acordat îngrijiri și au decis să-l interneze.

Potrivit cunoștințelor, tânărul ar suferi de depresie şi nu este la prima tentativă de a-şi pune capăt zilelor. De data aceasta a avut noroc cu intervenţia rapidă a mamei sale, dar medicii au recomandat un control şi tratament de specialitate.

Un alt tânăr din Suceava a băut antigel după ce a pierdut 1.500 de lei la păcănele, apoi a sunat la 112 să ceară ajutor

Un caz similar a avut loc în luna februarie tot la Suceava, acolo unde un tânăr a băut antigel, după ce a pierdut 1.500 de lei la păcănele, apoi a sunat la 112 să ceară ajutor.

Tânărul le-a povestit polițiștilor că s-a dus la o sală de jocuri din oraș unde a pierdut 1.500 de lei la păcănele, iar de supărare a băut circa 300 de mililitri de antigel.

După 30-40 de minute, bărbatul și-a dat seama ce a făcut și a sunat singur la 112 pentru a cere ajutor. A fost luat de ambulanță și internat cu ”intoxicație voluntară cu antigel”, scrie obiectivdesuceava.ro.

În cauză s-a întocmit dosar penal urmând a se efectua cercetări de către lucrătorii Poliției Municipiului Suceava, Biroul Ordine Publică cu privire la comiterea infracţiunii de ”vătămare corporală din culpă”.


 

×
Subiecte în articol: tanar Suceava antigel
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close