x close

În 2014, cota de piaţă a televiziunilor Intact a crescut cu peste 10%

07 Ian 2015   •   13:02
În 2014, cota de piaţă a televiziunilor Intact a crescut cu peste 10%

2014 a fost un an în care televiziunile Intact Media Group au avut lunar creşteri de audienţă, pe toate target-urile care contează şi pe toate intervalele orare. Două dintre cele cinci televiziuni ale grupului se regăsesc în top 3 televiziuni din România, iar în mod unic pentru un trust din România, Intact deţine trei poziţii în top 10 canale TV. Peste 10 milioane de oameni urmăresc zi de zi, la nivel naţional, cel puţin un minut din programele Antenelor, fiecare dintre acestea adresându-se, din punct de vedere conţinut, unui public diferit.



Încă de la începutul anilor 2000, când Antena 1 a fost prima televiziune generalistă care şi-a făcut o misiune din a oferi publicului cele mai spectaculoase formate de divertisment româneşti sau din străinăte şi până în 2014, Antena 1 şi-a diversificat conţinutul şi a oferit românilor producţii internaţionale sau locale al căror renume a depăşit graniţele ţării. Evoluţia conţinutului a fost susţinută, de la un an la altul, de un număr din ce în ce mai mare de telespectatori. Antena 1 a încheiat 2014 şi a început 2015 cu o performanţă extraordinară, 35,5% cotă de piaţă pentru “Revelionul starurilor” în rândul publicului comercial. În minutul de aur, la ora 23.08 din ultima zi a lui 2014, aproximativ 5 milioane de români urmăreau Antena 1, la nivel naţional. “La Hanul Mirelei”, emisiune difuzată tot în noaptea de Revelion, a fost de asemenea lider autoritar de audienţă. Antena Stars, post lansat în urmă cu un an, este deja în top zece televiziuni, după media de audienţă înregistrată în rândul publicului comercial. Antena 3 este liderul autoritar de audienţă al nişei televiziunilor de ştiri. ZU TV este pe primul loc pe intervale orare importante, iar Euforia TV este un reper important în nişa posturilor cu programe dedicate publicului feminin.



Anul 2014
Intact Media Group


• La nivel de trust, televiziunile Intact au creşteri de audienţă pe toate target-urile importante, în anul 2014: Comercial, All Urban şi Naţional şi pe toate intervalele orare, raportat la anul precedent.



• Posturile trustului concurent, CME, înregistrează scăderi pe toate target-urile şi intervalele orare, comparativ cu 2013.

• “Antenele” sunt lider de audienţă pe cinci intervale orare pe target-urile All Urban (spre deosebire de 2013 când conducea doar pe patru sloturi) şi pe cinci intervale pe targetul Naţional (în 2013, televiziunile Intact erau lider doar pe două intervale).


Antena 1

• Postul generalist al Intact Media Group are aprecieri pe majoritatea intervalelor orare, pe targetul comercial. Cea mai mare dintre ele are loc în slot-ul Morning: cota de piaţă este cu 15% mai mare comparativ cu anul precedent.

• Antena 1 este lider absolut de audienţă în Day Time., pe target comercial. La nivel Naţional şi All Urban, Antena 1 este lider şi pe intervalul “Access”.
• In topul celor mai vizionate emisiuni ale anului, intr-o ierarhie creata dupa rating, se situeaza “Revelionul Starurilor”, “Poftiti pe la noi”, “Next Star”, “X Factor”, “Te cunosc de undeva” si “Burlacita”.


Antena Stars


• Audienţele Antena Stars au pe tot parcursul anului 2014 un trend puternic ascendent. Pe sloturile “Morning” şi Day Time, procentele de creştere depăşesc 100%.

• ”Concert Stars Dependenţă” a fost cea mai urmărită emisiune a anului 2014, urmat de “Vedetelion”, “Star Special”, “Răi da buni” sau Agentul Vip. Stars Awards, super-show-ul în care au fost premiate vedete importante din toate domeniile, s-a bucurat de o audienţă importantă.


Euforia TV


• Postul dedicat femeilor sofisticate, Euforia TV, şi-a răsfăţat telespectatoarele cu cele mai îndrăgite seriale la nivel internaţional, drept pentru care cota sa de piaţă s-a apreciat, pe parcursul lui 2014, pe majoritatea intervalelor orare, la nivelul target-ului feminin, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani.

• “Totul despre sex”, “Private Practice”, “Dr. House”, “Prodanca si Reghe: Afaceri de familie” sunt printre cele mai vizionate formate ale anului 2014 la Euforia TV.


Antena 3


• Postul de ştiri al Intact Media Group îşi păstrează poziţia de lider detaşat de audienţă în rândul nişei din care face parte şi înregistrează creşteri importante de audienţă comparativ cu 2013: 32% apreciere a cotei de piaţă în Whole Day şi 26% în Prime-Time, raportat la 2013.
• Intre cele mai urmărite show-uri ale anului au fost “Sinteza zilei”, “Punctul de întâlnire”, “În premieră”, “Subiectiv”, “Q & A”, “La ordinea zilei” sau “În gura presei” .



Pe întreg parcursul anului 2014, 10.450.000 români au urmărit televiziunile Intact, timp de cel puţin un minut, la nivel naţional, în anul 2014. În aceeaşi perioadă menţionată şi pe acelaşi target, mesajul emisiunilor Antena 1 a ajuns la 8.779.000 români şi cel al Antena 3 - la 4.802.000 telespectatori.




Decembrie 2014
Televiziunile Intact




• Cea din urmă lună a anului a adus creşteri consistente de audienţe televiziunilor INTACT, pe cele mai importante target-uri şi pe toate intervalele orare.

• Antenele conduc clasamentul pe patru sloturi orare în rândul publicului comercial şi naţional, pe cinci sloturi – pe All Urban.
• Televiziunile Intact sunt lider absolut de audienţă în Day Time, Access şi Late Fringe.


Antena 1


• Decembrie a fost luna marilor finale, la Antena 1. X Factor, Te cunosc de undeva, Hell’s Kitchen şi Next Star, show-uri,care au adus emoţie şi spectacol şi care s-au bucurat de audienţe remarcabile.

• Antena 1 este lider absolut de audienţă în Day Time şi Access. De altfel, pe publicul comercial, Antena 1, a avut o apreciere de 21% în decembrie, comparativ cu aceeaşi lună a anului 2013. În intervalul orar 16,00 – 19,00, cota de piaţă a Antenei 1 a crescut de la 14,2 %, la 17,2%.
• Antena 1 va aduce în continuare, în România, formate care se bucură de un succes internaţional consistent. În acelaşi timp, va păstra programele care s-au bucurat de aprecierea românilor.


Antena Stars
• La un an sărbătorit în decembrie 2014, Antena Stars îşi menţine evoluţia ascendentă, cu aprecieri importante pe toate intervalele orare. Cea mai mare creştere a cotei de piaţă se înregistrează, în decembrie 2014, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, în Access: procentul de creştere este de 91%.

Euforia TV
• Televiziunea destinată publicului feminin continuă oferta de seriale imbatabile. “Downton Abbey” – sezonul al treilea, “Podul”, “Saving Hope”, “Dr House” – sezonul al şaptelea, “Ray Donovan” şi “Dracula” sunt doar câteva dintre serialele pregătite de Euforia TV pentru anul 2015.


Antena 3
• Postul de ştiri al Intact îşi consolidează poziţia de lider pe toate intervalele orare, iar audienţele sale se situează în continuare pe o curbă ascendentă.



ZU TV
• La nici un an de la lansare, ZU TV este lider , în decembrie, pe patru intervale orare, pe targetul 15 – 34 de ani, în rândul nişei din care face parte. ZU TV conduce în Whole Day, Prime Time, Morning şi Late Fringe.

10.983.000 de români au urmărit emisiunile televiziunilor Intact, în decembrie, timp de cel puţin un minut, la nivel naţional, în Whole Day. În Prime-Time, numărul telespectatorilor este de peste 8 milioane telespectatori.

În 2015, televiziunile grupului Intact pregătesc show-uri noi, cu formate care se bucură de mare success pe plan internaţional, dar va oferi românilor şi emisiuni în producţie proprie. Grilă de primăvară a Antenei 1 are titluri precum: “Insula iubirii”, “I Can Do That”, “Poftiţi pe la noi”, “Te cunosc de undeva”, “Next Star”, “Hell’s Kitchen” sunt show-urile care sunt în pregătire pentru grilă de primăvară. Euforia TV va difuza noi seriale cu nominalizări la premii importante internaţionale: pe lângă Dowton Abbey şi Podul, românii vor mai putea urmări Saving Hope, Ray Donovan şi Dracula. Antena Stars pregăteşte noi formate TV pentru perioada imediat următoare.



Conform celor mai recente studii în domeniu, televiziunea continuă să rămână pentru români prima opţiune de petrecere a timpului liber, peste 80% dintre ei declarând că nu-şi pot imagina cum ar fi să nu aibă un televizor în casă. De asemenea, raportul „Media Fact Book 2014” arată că timpul de vizionare la TV în fiecare zi, la nivel urban (populaţie de peste 18 ani), este de 6 ore şi 30 de minute. Publicul comercial din România (urban, 18 – 49 de ani) are un timp de vizionare ridicat: 5 ore şi 42 de minute. (Sursa: Kantar Media; Target: 18 – 49 Urban, All Urban, National)

Citeşte mai multe despre:

Intact Media Group lider de audienta
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati