Antena 3 CNN Actualitate Raed Arafat îi sfătuiește pe români să evite călătoriile în sudul Africii și în zonele limitrofe

Raed Arafat îi sfătuiește pe români să evite călătoriile în sudul Africii și în zonele limitrofe

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, îi sfătuiește pe români să evite călătoria în zonele în care a apărut nouă tulpină a virusului.

Raed Arafat îi sfătuiește pe români să evite călătoriile în sudul Africii și în zonele limitrofe
Sursa foto: Antena 3
de Georgiana Adam    |    27 Noi 2021   •   15:57

Sunt vizate țările din sudul Africii, dar și zonele limitrofe, a explicat șeful DSU.

Raed Arafat recomandă doar călătoriile esențiale și renunțarea la vizitele în țările afectate, inclusiv cele aflate în vecinătate.

"Să calculăm foarte bine orice deplasare și să fie doar cele esențiale, dacă se poate să fie evitată... Să ne gândim că prima zonă unde este posibil să se extindă va fi cea limitrofă... Trebuie să fie atenți cei care se deplasează, oricând regulile pot fi schimbate, nu avem timp de așteptare, când se ia hotărârea se și aplică", a precizat Raed Arafat.

Autoritățile au decis că persoanele care vin în România din țări africane, unde a apărut noua variantă de COVID-19, intră în carantină pentru 14 zile.

CNSU a actalizat lista țărilor și a teritoriilor de risc epidemiologic ridicat. Astăzi, au intrat pe lista roșie Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud și Zimbabwe.

Românii care vin din țări africane intră în carantină

Cetățenii români, cetățenii Uniunii Europene, din Spațiul Economic European sau din Confederația Elvețiană, care sosesc din aceste șapte state în care a fost detectată varianta Omicron intră automat în carantină după cum urmează:

a) la domiciliu sau la locația declarată, dacă există posibilitatea delimitării față de ceilalți membrii ai familiei sau față de cei cu care locuiesc;
b) în spații special destinate, puse la dispoziție de autoritățile administrației publice locale, conform prevederilor legale în vigoare.

×
Subiecte în articol: Raed Arafat
Parteneri
Senat: Schimbare importantă în regimul pașapoartelor
x close