Doi tineri care iubesc călătoriile, dar care au un buget limitat, spun că au reușit, până acum, să viziteze 18 țări fără să plătească nimic pe cazare, în condițiile în care au stat și în locații de lux. Cei doi au spus cum procedează.
Ellen Carter, de 26 de ani, și logodnicul ei, Connor Gill, de 27 de ani, spun că în ultimii ani au călătorit în jurul lumii cu buget redus, pentru că „păcălesc sistemul hotelier”, cazându-se gratuit în locuințe de lux, potrivit Manchester Evening News.
În 2022, când erau studenți și era complicat să-și permită o vacanță, Ellen și Connor au încercat pentru prima dată să se cazeze gratuit la persoane necunoscute, iar în schimb să aibă grijă de locuința acestora.
De atunci, au locuit fără să plătească chirie în 18 țări diferite și plănuiesc să mai viziteze încă două până la sfârșitul acestui an.
Prima lor experiență de acest fel a fost chiar în Marea Britanie, țara lor natală. S-au cazat destul de aproape de casa mamei lui Ellen, în apropiere de Beaconsfield, în comitatul Buckinghamshire.
Însă locuința era departe de a fi una obișnuită. Casa spațioasă avea o pădure, o sală de cinema, o sală de sport și trei câini din rasa West Highland Terrier de care trebuiau să aibă grijă.
La vremea respectivă, Connor își încheia primul an de doctorat, în timp ce Ellen își finaliza studiile de masterat. Experiența le-a arătat că pot reduce cea mai importantă parte a cheltuielilor de călătorie, renunțând la hoteluri în favoarea locuințelor altor persoane.
Doar câteva luni mai târziu, în august 2022, au avut ocazia de a avea grijă de animale de companie în străinătate, la Budapesta, în Ungaria. Ellen își dorise dintotdeauna să viziteze orașul, dar atunci își puteau permite doar un scurt sejur de weekend.
Dar cuplul a petrecut zece zile într-o casă cu cinci dormitoare, situată într-un complex rezidențial cu acces securizat, care dispunea de o grădină imensă și de o piscină privată. Centrul orașului se afla la câteva stații de autobuz, iar zona în care erau cazați le oferea seri liniștite, trasee pentru plimbări și foarte puțină poluare luminoasă.
Cel mai important, cazarea nu i-a costat nimic.
„Budapesta a fost, probabil, cea mai luxoasă experiență de acest fel pe care am avut-o”, a povestit Ellen. „Avea cinci dormitoare, o grădină imensă și o piscină privată. Ne-am atașat foarte mult de câinele Chilli și am început să ne obișnuim cu un ritm în care exploram în fiecare zi un loc nou. Probabil că aceasta a fost experiența de care ne-a fost cel mai greu să ne despărțim”.
Gătindu-și majoritatea meselor acasă, în loc să mănânce în oraș, Ellen spune că întreaga lor călătorie de zece zile, inclusiv zborurile și mâncarea, i-a costat mai puțin de 500 de euro.
Budapesta rămâne cea mai ieftină vacanță a lor. De asemenea, cei doi păstrează legătura cu proprietarii locuințelor în care au stat atât la Budapesta, cât și în Gerrards Cross, transformând ceea ce a început ca o modalitate de a economisi bani în relații de prietenie de durată.
De atunci, Ellen și Connor au călătorit în 18 țări de pe trei continente, pe parcursul relației lor de șase ani, combinând șederile în locuințele altor persoane cu experiențe de călătorie mai neobișnuite. Una dintre cele mai memorabile experiențe a fost o ședere într-un cort de glamping în deșertul Agafay din Maroc.
„Un alt loc care s-a apropiat foarte mult de primul ar fi cortul de glamping în care am stat în deșertul Agafay, din Maroc. A fost o experiență cu adevărat unică, cu ceruri înstelate incredibile și răsărituri spectaculoase”, a spus Ellen.
Ellen spune că, dincolo de economia de bani pe care o fac locuind gratuit la alte persoane în schimbul unor servicii, stilul lor de călătorie le oferă posibilitatea de a trăi mai mult asemenea localnicilor.
„Cel mai mare avantaj este economia făcută la cazare și accesul la o bucătărie în care ne putem găti singuri, în loc să mâncăm tot timpul la restaurant”, a explicat ea.
Totuși, acest aranjament vine și cu responsabilități, întrucât unele animale de companie au nevoie de medicamente, iar îngrijirea animalului altcuiva înseamnă că cei doi nu pot lipsi de acasă o zi întreagă sau nu pot rămâne în oraș până la primele ore ale dimineții.
„Poate fi destul de mult de muncă atunci când animalele au nevoie de medicamente, ceea ce poate aduce responsabilități suplimentare și stres. Un alt dezavantaj este că nu putem pleca pentru perioade foarte lungi”, a spus Ellen.
„Totuși, acest stil de viață ni se potrivește, pentru că noi nu consumăm alcool și nu ieșim prea des până noaptea târziu, așa că acest lucru nu ne-a deranjat cu adevărat niciodată”.
Cei doi folosesc platforma de house-sitting HouseSit Match, care pune în legătură proprietarii de locuințe cu persoane dispuse să aibă grijă de casele și animalele lor de companie în schimbul cazării gratuite.
În prezent, cei doi locuiesc în Brazilia pentru o perioadă de un an, în timp ce Connor, care lucrează ca cercetător, își desfășoară activitatea în baza unui contract de muncă. Ellen, care a lucrat înainte pentru un membru al Parlamentului britanic, a luat o pauză de la carieră.
Cei doi speră ca Uruguay să devină cea de-a 19-a țară pe care o vizitează, în luna noiembrie, urmând ca în decembrie să ajungă în Chile. Acolo, plănuiesc să exploreze regiunea Patagonia, apoi să-și continue călătoria spre Santiago, Peru și pădurea tropicală amazoniană.