Brigitte Bardot, considerată emblema Franței postbelice și a libertății feminine, a fost operată la o clinică privată din Toulon, oraș situat în sudul Franței. Potrivit presei franceze, citate de Reuters, actriţa a fost supusă unei intervenții chirurgicale pentru "boală gravă", însă, natura exactă a afecțiunii nu a fost încă confirmată, a relatat The Independent. În prezent, renumita artistă se recuperează în locuinţa pe care o deţine în Saint-Tropez, conform Agerpres.
În vârstă de 91 de ani, fosta vedetă franceză de cinema Brigitte Bardot se află în convalescenţă acasă, în Saint-Tropez, în sudul Franţei, după o intervenţie chirurgicală minoră care a decurs bine, conform unui comunicat transmis vineri către AFP de reprezentanţii actriţei, citat de Reuters, potrivit Agerpres.
Actriţa a mulţumit personalului şi echipei de medici de la spitalul privat Saint-Jean din Toulon şi a declarat că în prezent se odihneşte acasă. Ea a devenit faimoasă în întreaga lume în anii '50 şi '60 datorită unor roluri memorabile, precum cel din pelicula "Şi Dumnezeu... a creat femeia". Brigitte Bardot a lansat şi câteva albume muzicale în acea perioadă.
Publicaţia locală Var-Matin a relatat joi pe site-ul său, citând surse anonime, că actriţa franceză a fost internată în urmă cu trei săptămâni în spitalul din Toulon unde a suferit o intervenţie chirurgicală legată de o "boală gravă".
Brigitte Bardot s-a născut pe 28 septembrie 1934, în Paris. Sursa foto: Hepta
În septembrie anul acesta, Bardot a prezentat o carte, scrisă în întregime de mână, "Mon BBcédaire", pe care editura Fayard a descris-o drept "o imersiune în personalitatea unei femei care şi-a marcat epoca cu independenţa, angajamentul şi îndrăzneala sa". În carte, ea susţine că "libertatea înseamnă să fii tu însuţi, chiar şi atunci când acest lucru deranjează".
Brigitte Bardot a renunţat la actorie în anii '70, s-a mutat definitiv în oraşul Saint-Tropez de pe Riviera Franceză şi s-a dedicat cauzei apărării drepturilor animalelor, prin intermediul unei fundaţii care îi poartă numele.
În ianuarie 2023, actriţa a fost spitalizată din cauza unei insuficienţe respiratorii.
Actriţa şi-a publicat memoriile în 1996, sub titlul "Iniţiale BB". Brigitte Bardot este faimoasă ca actriță legendară, simbol al senzualității și stilului anilor ’60, și mai târziu ca militantă pasionată pentru protecția animalelor.