Antena 3 CNN Ghid de cumpărături Hobby Camaro vs Mustang în anii ’90. Revista nr. 18 și piese noi pentru machete, de joi la chioșcuri!

Camaro vs Mustang în anii ’90. Revista nr. 18 și piese noi pentru machete, de joi la chioșcuri!

D.M.V.
1 minut de citit Publicat la 11:42 08 Sep 2026 Modificat la 11:42 08 Sep 2026
Revista nr. 18 prezintă designul redesenat al modelelor Camaro și Mustang din anii ’90 și aduce noi piese pentru asamblarea celor două machete.

Modele redesenate

Dacă în numărul precedent a fost explicat contextul istoric în care au apărut modelele din generația a patra ale celor două mărci emblematice, revista cu numărul 18 vine cu detalii despre aspectul exterior al acestora.

Chevrolet a mizat pe o imagine mai proaspătă și pe motoare mai puternice pentru a readuce Camaro pe val. Noul model trebuia să arate a mașină puternică, dar să fie mai aerodinamic și mai rafinat decât cel din generația anterioară. Pentru a realiza acest lucru, inginerii mărcii au adoptat linii fluide, suprafețe netede și un parbriz puternic înclinat, care a îmbunătățit și coeficientul aerodinamic. Revista Motor Trend descria noul Camaro ca fiind „o mașină sport care arată ca un concept car adus pe străzi“.

În ceea ce privește Mustang-ul, designul noului model i-a fost încredințat lui Patrick Schiavone, care deja excelase în alte proiecte Ford. Acesta a știut cum să modernizeze mașina fără a-i pierde ADN-ul, respectându-i poziția agresivă, dar adaptându-o la o estetică mai fluidă și mai rotunjită, tipică anilor ’90. Citiți revista pentru a descoperi ce soluții a adoptat celebrul designer de automobile, despre care s-a spus, după ce a redesenat Mustang-ul, că a salvat așa numitele pony cars de la extincție.

Asamblați roțile Mustang!

Revista numărul 18 aduce noi piese pentru completarea celor două machete. Pentru Camaro, veți primi portbagajul, care poate fi deja montat. Pentru Mustang, vin cele 4 anvelope care permit asamblarea roților, după ce anterior ați primit jantele.  Dacă aveți nelămuriri privind asamblarea, puteți consulta și instrucțiunile detaliate de montaj  din primul număr al colecției.

Machetele sunt realizate din metal de tip die-cast, fiind finisate în nuanțe autentice care respectă paleta originală a producătorilor. Create sub licența Maisto, machetele la scara 1:18 vor atinge o lungime de aproximativ 26 cm.

Numărul 18 este disponibil la chioșcurile de presă din toată țara, începând de joi, 10 septembrie, la prețul de 69,99 lei. Tiraj limitat. Dacă ai ratat primele numere, nu te îngrijora! Ne poți scrie la marketing@antena3.ro pentru detalii de cumpărare.

Construiește în doar 20 de numere două machete pentru două mașini legendare  - Camaro vs. Mustang!

Citește mai multe din Hobby
» Citește mai multe din Hobby
TOP articole