Antena 3 CNN Actualitate Educație Cât au câștigat profesorii din meditații, anul trecut. Părinții îi acuză că nu declară tot la Fisc și că nu-și dau interesul la clase

Cât au câștigat profesorii din meditații, anul trecut. Părinții îi acuză că nu declară tot la Fisc și că nu-și dau interesul la clase

G.A.
2 minute de citit Publicat la 23:51 19 Aug 2025 Modificat la 09:43 20 Aug 2025
Părinții acuză faptul că profesorii nu-și dau interesul la clasă, pentru a-i împinge pe elevi să facă meditații. Sursă foto: captură video Antena 3 CNN

Industria meditațiilor a adus profesorilor venituri de peste 63 de milioane de euro numai anul trecut.

Cifrele raportate de aceștia la ANAF sunt aproape duble față de acum doi ani, în condițiile în care meditațiile s-au scumpit.

Peste jumătate dintre elevi fac ore suplimentare contra cost iar părinții elevilor susțin că, în realitate, dascălii încasează de două ori mai mult decât declară oficial.

Antonio este unul dintre elevii pentru care orele de la școală s-au dovedit insuficiente. Tânărul a picat BAC-ul în iunie și, drept consecință, a făcut meditații tot restul verii.

"La română și la mate. La Biologie nu am găsit profesor", mărturisește el.

Mercurialul meditațiilor: între 80 și 150 de lei ședința de grup. Ședințele cu un singur elev pot depăși 200 de lei

Potrivit unui reportaj Antena 3 CNN, profesorii buni sunt supraaglomerați. 

Unii fac ședințe cu grupuri care numără chiar și șase elevi. Fiecare plătește între 80 și 150 de lei. 

Ședințele cu un singur elev pot costa peste 200 de lei.

Veniturile declarate oficial din meditații s-au dublat în doi ani

Realitatea atestată de cifrele Fiscului spune că profesorii au încasat în 2024 316 milioane de lei, adică peste 63 de milioane de euro. 

În 2022, sumele totale declarate erau cu circa 50% mai mici.

Părinții suspectează că nu tot ce se încasează din meditații se declară la ANAF.

"Cred că ne dăm cu toții seama că valoarea este cel puțin dubla, daca nu chiar mai mare. Știm cu toții că cel puțin 2 elevi din 3, în marile aglomerări urbane, fac pregătire suplimentară", spune Iuliana Constantinescu, de la Asociația de părinți de la Liceul "Lucian Blaga".

Părinții acuză faptul că, la școală, profesorii fie nu au timp să lucreze temeinic materia cu majoritatea elevilor, fie nu-și dau interesul, tocmai pentru a-i determina să vină la meditații. 

"Avem un număr mare de analfabeți funcționali. Numărul va continua să crească, pentru că nu toți își permit să ofere bani pentru meditații", avertizează Ciprian Necula, sociolog. 

"Nu mai e un fenomen izolat, este un fenomen generalizat care trebuie reglementat", spune, la rândul său, Daniela Vișoianu, expert în educație.

Cererea pentru meditații ar urma să crească după comasarea școlilor

Cererea din piață pentru meditații ar putea crește și mai mult, după ce clasele vor fi comasate și supra-aglomerate.

Probleme mari vor fi mai ales în mediul rural, unde in aceeași clasa vor învăța copii de vârste diferite, care nu își permit să achite ore suplimentare. 

"Sunt situații în care sunt la un loc elevi de clasele a II-a, a III-a și a IV-a. Ce să facă acel învățător? Cum să îi învețe pe acei copii?", subliniază Simion Hăncescu, președintele FSLI.

Potrivit unui studiu al organizației "Salvați Copiii", peste 65% dintre elevi si liceeni fac meditații.

Experții în educație susțin că industria meditațiilor ar putea să dispară doar dacă în școli s-ar face mai multe ore suplimentare, așa cum se întâmplă în alte țări.

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole