Antena 3 CNN Actualitate Cât de pregătită e România în caz de război. Tinerii nu mai vor să apere țara: „Nu vreau să-mi pierd viața, nu merită”

Cât de pregătită e România în caz de război. Tinerii nu mai vor să apere țara: „Nu vreau să-mi pierd viața, nu merită”

I.C.
2 minute de citit Publicat la 09:17 26 Ian 2026 Modificat la 09:21 26 Ian 2026
Oamenii spun că nu cunosc locația buncărelor sau a adăposturilor de protecție civilă. Foto: Facebook/Armata României

Dacă mâine ar izbucni un conflict armat, Constanța este nepregătită pentru criză. Nici populația, nici autoritățile nu ar ști cum să reacționeze. Oamenii spun că nu cunosc locația buncărelor sau a adăposturilor de protecție civilă, iar autoritățile nu au oferit nici ele informații clare despre cum trebuie să procedeze în situații de criză.

Declarațiile recente ale șefului Armatei Române, care avertizează că populația trebuie pregătită pentru crize majore și chiar pentru un posibil efort de război, readuc în prim-plan lipsa de informare a civililor și vulnerabilitatea orașului în fața unui scenariu extrem.

Gen. Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării: Trebuie să avem o populație pregătită pentru diferite situații de criză și aici mă refer la incendii, la cutremure, la inundații, dar în egală măsură și o populație pregătită pentru susținerea unui efort de război și avem în plan foarte multe programe de pregătire în acest sens, împreună cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Declarațiile șefului Armatei Române vin într-un context regional tensionat și subliniază necesitatea ca populația civilă să fie pregătită pentru diverse scenarii de criză. În Constanța sunt 64 de adăposturi de protecție civilă, insuficiente raportat la populația orașului. Buncărele au uși metalice etanșe, grupuri sanitare, sisteme de filtro-ventilație și ieșiri de salvare. Informații despre amplasarea acestora în municipiul Constanța sunt disponibile pe site-ul Primăriei și al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Luminița Lare, purtător de cuvânt al Primăriei Constanța: Mare parte dintre acestea au fost reabilitate în ultimii ani. Adăposturile au dimensiuni diferite, de la 48 mp până la 220 mp, iar fiecare persoană are alocat 1 mp. Avantajul principal al acestor tipuri de adăposturi îl reprezintă grosimea pereților, construiți astfel încât să facă față atacurilor antiaeriene.

România are însă de zece ori mai puține adăposturi decât Finlanda, de exemplu, țară cu o populație de nici 6 milioane de locuitori. Experții atrag atenția că România, ca stat membru NATO, trebuie să își consolideze nu doar capacitățile militare, ci și pe cele civile: de la informarea populației până la infrastructura critică și protecția civilă.

Răzvan Pantelimon, analist politic: Situația este într-adevăr destul de tragică în ceea ce privește zona de pregătire, pentru că știm cu toții că resursa umană este destul de scăzută în rândul armatei, îmbătrânită. Nu am văzut tineri să stea la ușile centrelor militare să se înscrie și cred că este foarte importantă partea de pregătire, pentru că degeaba cumpărăm tehnologie dacă nu avem resursa umană care să o utilizeze.

Constănțenii nu doar că nu știu nici măcar unde se află cel mai apropiat adăpost de protecție civilă în zona în care locuiesc, dar cred că autoritățile ar trebui să acorde o atenție mai mare informării. În plus, nici tinerii nu vor să-și riște viața pentru apărarea țării.

– Statul ne pregătește pentru situații de criză?
– Nu, cred că ar putea să ne pregătească mai bine.

– Dacă, de exemplu, ai fi nevoit să aperi țara, te-ai înrola?
– Nu, nu vreau. Pur și simplu nu vreau să pierd viața pentru așa ceva. Nu merită, în opinia mea.

– Eu sunt absolvent a două școli militare și sunt convins că ceea ce este acum din punct de vedere militar, ce gândesc ăștia, sunt în afară, sunt rupți de realitate. Noi suntem de 36 de ani într-o perpetuă criză. No comment. Păi ăștia sunt pregătiți? De ce sunt pregătiți?

Autoritățile nu au anunțat, deocamdată, măsuri concrete privind pregătirea populației, însă mesajul șefului Armatei Române deschide o dezbatere amplă despre siguranță, responsabilitate și rolul fiecărui cetățean în fața unor eventuale crize.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole