Antena 3 CNN Actualitate Justiție Fostul procuror DNA din Dosarul ICA, condamnat pentru corupție, încearcă să anuleze pedeapsa

Fostul procuror DNA din Dosarul ICA, condamnat pentru corupție, încearcă să anuleze pedeapsa

A.P.
2 minute de citit Publicat la 16:49 16 Apr 2026 Modificat la 16:49 16 Apr 2026
Clădirea Tribunalului București. Foto: Hepta

Fostul procuror Emilian Eva, devenit celebru pentru instrumentarea controversatului dosar în care a fost condamnat Dan Voiculescu, încearcă din nou să scape de condamnarea pentru corupție, anunță Grupul de Investigații Politice (GIP). Tribunalul București va judeca pe 22 aprilie 2026 contestația la executare depusă de fostul magistrat împotriva sentinței definitive prin care a fost condamnat la 2 ani și 11 luni de închisoare cu suspendare.

Eva a fost găsit vinovat de Înalta Curte de Casație și Justiție în mai 2023 pentru că a luat mită în schimbul clasării unui dosar de corupție, a efectuat operațiuni de comerț clandestine incompatibile cu funcția de magistrat și a comis fals în declarația de avere. Instanța i-a confiscat 13 tablouri și sumele de 18.400 de euro și 2.700 de lei, dispunând totodată excluderea sa din magistratură.

În 6 noiembrie 2025, Eva a depus la Tribunalul Municipiului București o „contestație la executare”. Eva a susținut că, în urma unei hotărâri prealabile a Înaltei Curți din septembrie 2025, una dintre faptele pentru care a fost condamnat (operațiuni financiare/acte de comerț incompatibile cu funcția) nu ar mai întruni elementele constitutive ale infracțiunii.

Eva a cerut înlăturarea pedepsei pentru acea infracțiune, recalcularea pedepsei rezultante, reindividualizarea termenului de supraveghere, revocarea confiscării speciale și restituirea unor bunuri confiscate, precum și actualizarea evidențelor și a cazierului.

Eva a invocat și o excepție de neconstituționalitate.

În 15 ianuarie 2026, Tribunalul Municipiului București (TMB) a respins contestația la executare ca neîntemeiată și l-a obligat pe Eva la plata a 600 lei cheltuieli judiciare.

TMB a tratat cererea lui Eva ca pe o încercare de a rediscuta fondul condamnării sub pretextul unei contestații la executare. Tribunalul a spus că această contestație la executare nu este o cale de atac împotriva hotărârii definitive, ci un mijloc tehnic folosit doar pentru probleme legate de executare. TMB a reținut că Emilian Eva urmărește, de fapt, să dea efect retroactiv hotărârii prealabile a ÎCCJ din 2025. Potrivit TMB, hotărârile prealabile pronunțate pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (cum este cea invocată de Eva) au rolul de a clarifica interpretarea legii doar pentru viitor.

Eva a contestat hotărârea TMB la Curtea de Apel București. În 25 martie 2026, CAB a admis contestația pentru un viciu procedural: la judecarea dosarului de la TMB participase un procuror de la DNA, în loc de unul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. CAB a desființat integral sentința și a trimis dosarul înapoi la TMB, pentru rejudecare. Curtea a mai spus expres că Tribunalul va trebui să se pronunțe și asupra excepției de neconstituționalitate ridicate de Emilian Eva. 

CAB nu s-a pronunțat pe niciunul dintre argumentele de fond care au stat la baza hotărârii prin care TMB respinsese acțiunea lui Eva.

„Emilian Eva a fost condamnat definitiv pentru că a primit mită pentru deciziile pe care le lua în calitate de procuror. Contestația prin care încearcă să scape de condamnare are termen la Tribunalul București pe 22 aprilie 2026”, spune GIP într-o postare pe rețelele sociale.

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole