Antena 3 CNN Politică Nicuşor Dan, despre Programul Visa Waiver: „Este o discuţie tehnică, va fi în câteva luni”. Ce spune despre retragerea trupelor SUA

Nicuşor Dan, despre Programul Visa Waiver: „Este o discuţie tehnică, va fi în câteva luni”. Ce spune despre retragerea trupelor SUA

Alina Drăguşin
2 minute de citit Publicat la 12:13 22 Mai 2025 Modificat la 12:43 22 Mai 2025
Nicuşor Dan, despre Programul Visa Waiver: „Este o discuţie tehnică, va fi în câteva luni”. Ce spune despre retragerea trupelor SUA Ședința de învestire a președintelui ales Nicușor Dan va avea loc luni, 26 mai. Sursa foto: Facebook /@Nicuşor Dan & Getty Images

Președintele ales al României, Nicușor Dan, a făcut joi dimineaţa declaraţii importante în legătură cu o posibilă retragere a trupelor americane din România, dar şi despre programul Visa Waiver din care ţara noastră a fost eliminată de Administrația lui Donald Trump. "Este o discuţie tehnică", a precizat şeful statului în legătură cu privilegiul care îi va ajuta pe români să călătorească în Statele Unite fără vize. Nicușor Dan a mai subliniat că discuţia despre programul Visa Waiver va fi peste câteva luni. 

Nicuşor Dan, despre retragerea trupelor americane din România şi programul Visa Waiver

În vârstă de 55 de ani, Nicușor Dan a oferit câteva declaraţii jurnaliştilor, după interviul oferit în cadrul ediţiei de la Black Sea and Balkans Security Forum, unde Antena 3 CNN este partener media. Evenimentul aduce pe aceeaşi scenă oficiali, diplomați, militari și analiști de top din statele membre ale Uniunii Europene, NATO și din țări partenere.

De altfel, Preşedintele ales de peste 6 milioane de români a precizat că îşi doreşte ca ţara noastră să fie "mai puternică în NATO și UE". Totodată, el a afirmat că, deja, a avut câteva " schimburi de mesaje cu Administrația Trump".

Întrebat despre o posibilă decizie venită de la Casa Albă prin care soldaţii americani ar urma să părăsească bazele militare din România, Nicuşor Dan a răspuns: "În ceea ce priveşte eventuala retragere sau diminuarea trupelor în România nu ţine doar de România, este o chestiune de politică americană, care, după cum ştiţi, în timp, se va preocupa mai mult de Asia decât de Europa. «În cât timp?» Asta este întrebarea pe care Europa, împreună cu România, trebuie să o negocieze cu Statele Unite".

Preşedintele ales în România a vorbit şi despre programul Visa Waiver din care ţara noastră a fost eliminată de Administrația Trump. Anularea alegerilor din noiembrie din România a fost luată în calcul atunci când administrația Trump a exclus țara noastră din programul Visa Waiver, arată o notă a Consiliului Național de Securitate

"Visa Waiver este o discuţie tehnică; aceasta va fi în câteva luni de acum încolo. Deci, nu pot să spun nimic în momentul acesta", a declarat Nicuşor Dan.

Departamentul de Securitate Internă al SUA a anunțat că ţara noastră a fost exclusă din programul Visa Waiver, în parte pentru a "asigura securitatea frontierelor și controlul imigrației".

Dar o notă internă a NSC (Consiliul de Securitate Națională), nepublicată anterior și obținută de jurnaliştii de la Politico, arată că administrația Trump a luat în considerare și un alt factor: nerespectarea de către România a ceea ce Casa Albă a considerat a fi normele democratice, după ce a anulat alegerile anul trecut.

Memorandumul care include un "rezumat al concluziilor" de la reuniunea comisiei de coordonare a politicilor NSC din 14 martie arată că au existat unele disensiuni interne cu privire la această măsură, scrie Politico, potrivit HotNews. Ambasada SUA la București a declarat că "eliminarea desemnării României ar putea duce la deteriorarea imaginii SUA", s-a transmis în document. 

Nicuşor Dan, declaraţii despre formarea noului guvern 

Nicuşor Dan a acceptat să vorbească şi despre formarea unui nou Guvern şi a mărturisit că este "foarte bucuros că PSD-ul şi-a exprimat semi-disponibilitatea" de a intra la guvernare. 

Noul Preşedinte al României a spus în timpul declaraţiilor că ţara noastră se află în recesiune, însă, "avem o economie privată care este solidă şi am avut un PIB care s-a dublat în ultimii zece ani".

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole